Eroul anticomunist al acestor extraordinare scrisori este învăţătorul şi luptătorul pe frontul antisovietic Alexandru Stochiţescu din Arcanii Gorjului. Când trimite aceste epistole se găsea arestat deja în lagărul peninsula din Dobrogea. Cel care îl sprijinea să trimită aceste înscrisuri , autobiografice, din perspectiva epocii, este avocatul Cilicu Aposteanu, cunoştinţă veche.Spre sfârşitul vieţii, într-o călătorie la Arcani, a adus toate documentele importante şi le-a lăsat în grija prietenului său şi coleg de suferinţă, profesorul Grigore Pupăză.Apar azi, în premieră absolută, în cotidianul de suflet şi spirit al gorjenilor-Gorjeanul, mai ales că şi Alexandru Stoichiţescu şi Grigore Pupăză au fost colaboratori tradiţionali ai mai vechiului Gorjanul.
(Dan Gr. Pupăză şi I.P. Brădiceni)
Avocatul Cilicu Aposteanu este uns brigadier la Peninsula. Cum era isteţ, descurcăreţ şi bun psiholog, cunoaşte un ostaş originar din Gorj care efectua garda la detaşamentul său. Îl roagă să ducă nişte scrisori familiei din Gorj. Se trece la fapte…Iată, prima scrisoare a lui Sandu, trimisă clandestin, la îndemnul brigadierului…
Dragii mei,
Aflaţi că sunt sănătos, sănătate ce vă doresc şi vouă, tuturor. Am să încerc să vă rog unele lucruri de care să ţineţi seama.
Să nu duceţi grija mea niciodată, chiar dacă nu veţi primi veşti, fiindcă puşcăria are restricţiile ei.Să nu fiţi îngrijoraţi că ni s-a luat munca noastră şi că aţi fost batjocoriţi şi aruncaţi pe drumuri, pentru că suferinţa se apropie de sfârşit şi totodată să fiţi mândri că aţi sângerat alături de tot ce-a avut mai bun neamul nostru.
Să vă păstraţi sănătatea, fiindcă la întoarcerea mea, care va fi chiar anul acesta, doresc să vă găsesc sănătoşi, chiar de n-aţi avea nimic.
Dacă Mărioara n-a plecat la Moldova, să nu mai plece, să nu mai facă nicio acţiune, eu fiind ca şi prezent şi suferinţa va lua sfârşit.
Dragi părinţi, vă ştiu bătrâni, vă ştiu neputincioşi, vă ştiu trudiţi, vă ştiu în suferinţă, în durere, să fiţi veseli şi să munciţi cât puteţi, chiar dacă munca n-aţi putea s-o faceţi.
Scumpa mea, Mărioară, ca şi bâtrânii, poate mai mult, ai suferit, uneori, jigniri, ai avut dureri, dar de azi încolo fii mândră, să fii demnă, să aştepţi calmă, fiindcă suferinţa va lua sfârşit foarte curând.
Nu ştiu nimic de copii. Aştept o scrisoare de la voi în care să-mi comunicaţi tot ce credeţi că m-ar interesa.Apelaţi la Licu să vă ajute. Îi voi restitui totul şi toată viaţa voi fi recunoscător.
Sunt tare şi cu moralul ridicat, am însă pe suflet nemângâierea, fiindcă aţi suferit prea mult din cauza mea. Nu am nevoie de nimic, deci nicio grijă.
Scumpa mea, Mărioară, ai grijă de sănătatea ta şi a copiilor, de educaţia lor şi te rog să fii îngăduitoare cu cei bătrâni, de rest să nu te intereseze. Jignirile tuturor nu le lua în seamă. Dacă ai fi plecată, ţine legătura cu cei bătrâni, fiindcă lăsaţi singuri, suferinţa li s-a mărit.
Mulţumirile mele lui Licu şi familiei lui.
Vă sărută pe toţi, cu tot dragul şi dorul
Sandu,
30 iunie 1953
În continuare mai precizează:
Deţinutul politic are o psihologie aparte, de un optimism nejustificat, dar felul acesta de a vedea lucrurile, îi dă tăria să învingă anii grei de puşcărie. În momentul redactării scrisorii de mai sus, eram stăpâniţi până la obsesie de faptul că moartea lui Stalin va declanşa o acţiune în favoarea noastră. Redăm, mai jos, conţinutul altei scrisori, scoasă tot clandestin.
Titlul – hârtia ruptă (N.n.)
Află şi comunici tuturor că sunt sănătos şi rugămintea mea este să nu-mi duceţi grija, chiar dacă soarta ar decide să execut toată pedeapsa. Am primit veşti de la voi în iulie scrisoarea lui Săndel şi august cartea poştală de la tine şi Săndel. M-au umplut de bucurie şi mulţumire, fiindcă, cu toate suferinţele ce le înduraţi, vă dezvoltaţi şi mă aşteptaţi cu încredere. Am primit pachet de Paşti şi în august de la Arcani, unde se părea, în aranjament că ar fi mâna ta. Ştiu cât suferă de aceea te rog să le comunici să nu-mi mai trimită până în ianuarie 1955, dacă voi mai fi pe aici, iar tu, dacă poţi, fără a lua prea mult de la gura copiilor, să-mi trimiţi cu 5 zile înainte de Crăciun, fără dulciuri însă, dintre care numai zahărul este admis. Eu, de altfel, hotărăsc ca prima carte poştală ce o voi primi să v-o scriu, s-o trimit la Arcani şi apoi să ţi-o trimită şi ţie. Apreciez purtarea naşei şi a lui Ghiţă Berca, dar de ce nu-mi scrii de Măria şi ai mei nimic? Cred că nu mai e vreme să mergi la Arcani singură, aşa că să fii liniştită. Sunt aici datorită unor răzbunări din partea unor oameni lipsiţi de conştinţă, printre care şi R. care te-a cerut în căsătorie şi l-ai respins-refuzat. Aţi suferit mult, aţi chinuit, v-aţi dezvoltat în chinuri şi umiliri din partea multor oameni şi împrejurări. Aţi pierdut totul, în afară de onoare. Uitaţi totul! Trăiţi în speranţa unor zile senine, care odată cu venirea mea la voi, vă vor aparţine. Maricică, să fii aşa cum te-am ştiut: tare, calmă, hotărâtă şi mândră! Ai grijă de sănătatea ta şi a copiilor. Încurajează permanent pe Muma şi pe Tata. Vreau să-i găsesc în viaţă! Scri-mi şi despre ei în cartea poştală. Cu Săndel lucrează metodic. Pe Lili şi pe Săndel sărută-i şi mângâie-i şi pentru mine. Alimentarea voastră e totul, de mine nicio grijă. Suferinţa a curăţat multe din părţile mele slabe şi m-a înviorat şi mi-a dat un dor de viaţă nouă, construită pe alte vederi, nu ca ieri. Ce fac părinţii socri, Cheţa cu ai ei, Mitică şi Titi?
La, eliberare eu trec pe la Arcani şi apoi vin la voi să vă iau…
Aceasta se va întâmpla poate mai târziu sau poate foarte curând.
Maricică, al vostru-i viitorul.
Vă sărută cu dor, Sandu
Conţinutul celei de a treia scrisori scoasă pe căi ilegale.
5 iunie 1954
Scumpa mea,
Purificat prin suferinţă, pe deplin sănătos, cu o sete de viaţă arzătoare ca ieri, mai stăpân şi mai sigur pe gândurile şi acţiunile mele, voi începe viaţa pentru a-mi îndeplini urgent obligaţiile ce decurg din datoria de soţ, tată şi copil.
Că sunt închis nu-mi fac nici reproş, fiindcă nu mă simt cu nimic vinovat, dar umilirile voastre, suferinţele şi toate lipsurile au vibrat şi vibrează puternic în mine şi dacă n-aş avea siguranţa în construcţia ta morală, în hotărârea ta de a înfrunta cu demnitate, suferind alături de cei mai buni fii ai neamului, m-aş simţi copleşit de remuşcări.
De câte ori mă năpădesc gândurile acestor dureri ale voastre, îmi apare figura ta hotărâtă şi gata să-i ajuţi pe fiecare, copil şi mai ales părinţi, ridicându-i pe înălţimea înţelegerii timpurilor pe care le trăim şi astfel liniştea îşi caută loc în sufletul meu.
A celor tari este victoria îi viaţă, deci, în suferinţă fiind, ridică-te senină şi cu încredere.
Prin ianuarie 1953, din scrisoarea primită n-am putut decât foarte puţin descifra zbuciumul tău, fiindcă era întinată şi apoi am ştiut tu vei judeca corect şi hotărârea luată este cea mai bună şi de aceea nu ţi-am mai trimis părerea mea (este vorba de acţiunea de divorţ).
Nimic n-am înţeles precis din scrisoarea aceea.În altă ordine de idei: Cu părinţii n-am legătură, iar de la tine la fel, din decembrie, fiindcă biletul, din pachetul de Paşti, nu mi s-a dat, spunându-mi-se însă că sunteţi sănătoşi. Pentru a avea şansă să primesc veşti, trebuie să-mi scrii săptămânal şi de aceea te rog s-o faci. Scrie în cărţi poştale mărunt şi multe. Scrie de părinţi, de copii, ce face Măria şi ai ei, cum s-a comportat familia lui Naşu, cine ţi-a creat dificultăţi, etc….. (îi ruptă hârtia. N.n.)
Nimic pe lume nu-mi doresc mai mult decât să vă găsesc fie toţi sănătoşi şi de aceea te rog să mă ajuţi, având şi tu acest singur obiectiv. Ai grijă de tine, de copii şi de părinţi!
Părinţii sunt şi fără mine şi fără voi, durerea lor este profundă. De asemenea, ei nu pot judeca just situaţia. Tu ştii cât au ţinut la mine şi ce sacrificii au făcut, iar eu până acum, ca şi pentru voi, de altfel, n-am făcut nimic.
C-am pierdut totul nu-i aimic. Pe sfărâmături ne vom clădi o viaţă plăcută.
Eu am avut drept şi am la vorbitor, dar te sfătuiesc să nu vii, fiindcă oboseala şi cheltuielile depăşesc importanţa celor 10-15 minute. Dacă, totuşi, vreodată ai dori să vii, să-mi scrii să-ţi anunţ data.Eu aş dori altceva.Dacă Licu ar mai avea dreptul la permise pe C.F.R., el cu tine, în locul Cheţei, cu Săndel şi cu Lili, în locul alor lui, să vă deplasaţi pentru câteva zile la Arcani. Vă cer prea mult, îmi dau seama, dar aşa aţi linişti şi i-aţi ajuta foarte mult, mai ales pe muma.În puşcărie oricui îi trebuie pachet de alimente, dar totdeauna am gândit la lipsurile voastre şi cu fiecare pachet şi o bucurie, dar şi o durere, fiindcă ştiu ce sacrificii şi cu cât sânge îmi trimiteţi.Să-mi trimiteţi numai când veţi putea.
Întotdeauna am fost convins că Licu şi familia sa, vor căuta ca să vină în ajutor şi foarte mult m-am bucurat când m-ai anunţat de cumpărarea bocancilor, etc.
Aş dori să ştiu cum se comportă Săndel la învăţătură, cum se dezvoltă pe linia bunei creşteri, în ce direcţie încep să i se manifeste înclinaţiile, etc. Cum arăta Lilişor? Cum o priveşte Săndel şi invers.Dacă cu Măria şi Ion te-ai supărat, c-au fost neînţelegători, fiindcă, dacă nu mă înşel, aşa reieşea din descifrări, fii îngăduitoare, că-s simpluţi.
Sunt sigur că prezenţa lor lângă muma şi tata le poate uşura durerea şi astfel ne ajută indirect şi pe noi. Copilul lor trăieşte?De asemenea, sunt sigur că tata Bosânceanu şi mama Aglaia, te-au ajutat pe cât au putut şi de aceea spune-le că nu-i voi uita şi că le mulţumesc, rămânând îndatorat.
Sandu
