Așa cum am promis continuăm să publicăm în „Gorjeanul” din opera postumă și inedită a învățătorului Dumitru Pupăză-Dobrița. Azi, vă propunem un mesaj-testament, de un rar patriotism și judicios spirit critic, despre rolul Tinerimii în viața politică (socială)-economică și cultural-istorică a Patriei Române.Credem că aducerea acesteia în menținerea ei pe calea cea dreaptă a culturii, mai întâi naționale și abia pe urmă europene, este capitală. Îndemnurile învățătorului și pedagogului din Dobrița Gorjului trebuie, de fapt, receptate mai degrabă ca un semnal de alarmă.Să luăm deci aminte la el!
(D. Gr. Pupăză și I.P.Brădiceni)
,,Să fii om de ispravă, un sămănător de fericire, asta-i tot ce poate fi mai însemnat pe lume.”
Alexandru Vlahuţă
Dumitru Pupăză
Dobriţa -1926-iunie 28
Privind icoana trecutului nostru, avem în faţă atâtea epoci de glorie naţională, înfăptuite numai şi numai de tinerimea conştientă de marele ei rost. La 1848 întreaga pleiadă de tineri cărturari, în frunte cu Bălcescu, Eliade Rădulescu, Magheru, Fraţii Goleşti şi alţii, au cerut libertatea trâmbiţată de Revoluţia Franceză de la 1789 şi, deşi exilaţi, strigătul lor a avut răsunet în întregul Apus. Nici glasurile mai aprinse ale lui Kogălniceanu şi Alecsandri, în 1859, n-au rămas mal prejos. Erau atunci vremuri de frământare cari îşi găseau mângâiere în izbânda la care tinerimea contribuia cu toată puterea ei de muncă şi de conştiinţă.Judecând serios tot ceea ce s-a făcut pentru România de azi, în trecut şi în raport cu timpul, găsim opere uriaşe, la care tinerimea generaţiilor trecute a avut un rol hotărâtor, prin contribuţia ei sinceră şi neprecupeţită.
Ca mărturii de jertfă avem pe toţi anonimii, care în puterea vârstei, s-au stins pe câmpiile Bulgariei pentru independenţa patriei la 1877 şi floarea unei întregi generaţii sacrificată pentru întregirea neamului, la Jiu, Oituz şi Mărăşeşti.Aceştia pot sta ca modele veşnice în orice suflet de român.Războiul cel Mare a deschis noi orizonturi vieţii Neamului nostru. Ţara de la Gurile Dunării trebuie să ajungă într-un viitor apropiat, o Țară cu un mare şi unitar suflet şi cu o viaţă culturală şi economică demnă de vrednicii noştri strămoşi.Biruinţa câştigată prin atâtea jertfe numai aşa se poate cimenta. Tinerimii de azi îi revine această nobilă datorie, în puterile ei sufleteşti stă chezăşia unui „viitor de aur” după viziunea profetică a lui Bolintineanu. Tinerimea este nădejdea poporului.Ea este singura forţă ce trebuie să aducă îndreptarea, la o cotitură a vremii. Dar faţă de marile evenimente, faţă de marile probleme ce se pun înaintea vieţii românismului; tinerimea de azi are o mulţime de laturi dezorientate. De aceasta răspunde, ca prim vinovat, toată nemernicia vieţii politice care s-a abătut de la război încoace, şi care n-a avut nici o rezervă pentru deformarea tinerimii într-alt spirit. Şcoala încearcă cu mari eforturi să îndrepte această stare, dar pentru a putea avea rezultatele dorite are nevoie de un larg concurs al tuturor instituţiilor şi mai ales de ajutorul presei.Ridicarea Țării nu se poate face decât prin înnobilarea şi înfrumuseţarea vieţii morale. Săteanul aşteaptă dornic cuvinte şi exemple bune. Să i le dăm. Împlinirea acestor fapte aduce speranţa înviorătoare şi atunci „când picuri de rouă răsar pe trandafiri, sunt zorile aproape” (L.Blaga).Sunt zorile mântuirii noastre de toate păcatele de azi.Taine multe se ascund şi în viitor. Cu o îndreptăţită grijă ne gândim care va fi moralitatea societăţii de mâine când tinerimea de azi nu e crescută în spiritul învăţăturilor morale. Nimeni n-o îndeamnă să meargă la biserică, să asculte cuvântul Sf. Evanghelii. Chiar şcoala pare să nu înţeleagă îndeajuns marele rost al tinerimii în viaţa unui popor.Tinerimea nu se creşte în spiritul naţionalismului constructiv, formulă predicată cu atâta ardoare de marele profet al Indiei moderne, Rabindranath Tagore.Ea nu vede numai ceea ce e bun, nefiind pregătită îndeajuns, şi astfel cuprinde în sânul ei mulţi neisprăviţi şi fără dor de muncă. Noi suntem datori s-o aducem pe calea cea dreaptă. Trebuie s-o facem să înţeleagă că e moştenitoarea unei mari victorii, făurită de eroii atâtor generaţii. Evenimentele mari ale istoriei naţionale, – făcute cunoscute – va menţine în sufletul ei patriotismul. Dragostea de pământul strămoşesc trebuie săpată adânc în inima tinerimii.Să dăm ideilor semănate în sufletul tinerimii, aerul curat şi îndrumare sănătoasă. Dacă n-au acestea ele nu dau roade şi se prefac în buruieni otrăvitoare.Mai mult ca oricând trebuie să ne îndreptăm gândurile spre tinerime. Şcoala, biserica, armata, presa, toate energiile conştiinţei româneşti sunt chemate să colaboreze la instruirea în mod solid a sufletului tinerimii, necesar prefacerilor sociale ce ne aşteaptă. Zile mari ne stau înainte şi cer oameni în toată puterea cuvântului.Deci, veniţi cu toţii câţi simţiţi româneşte, sub cerul senin al Țării noastre, să salvăm Tinerimea de azi. Mai frumoasă slujbă şi mulţumire sufletească ca în aceasta, nu găsim.Să ne unim gândurile și să pornim la luptă pentru cucerirea progresului uman!
