Am chibzuit, mult timp, dacă e cazul să vă trimitem materiale scrise cu mulți ani în urmă. E vorba de perioada 1920-1940. Materialele sunt atât de actuale, de parcă autorii sunt printre noi. De aceea, ne permitem a ruga redactorul șef, să publicăm aceste gânduri, din trecut, la rubrica AMINTIRI DIN VIITOR, care nu au legătură cu Amintiri despre viitor a lui Erich-Von-Daniken, care se preocupă de enigme nedezlegate ale trecutului. Rubrica noastră vă prezintă realități ale trecutului, realități care dor și care ne pot fi de folos în viitor.
Vă mulțumim, IPB și D.Gr. Pupăză.
Democraţie; Cultură; Elită intelectuală (Revista Jiului, iunie 1927) – un articol de Dr. N. Hasnaș –
Marele răsboiu şi revoluţiile ce i-au urmat, au sfărâmat în întreaga Europă vechile cadre ale societăţii; şi încearcă să improvizeze altele; căutând să-i dea o structură nouă.
Încercare grea şi anevoioasă, care răstoarnă cu totul ideile şi moravurile existente; nu ţine socoteală de tradițiile, pe care se bazau multe înscăunări ale societăţii; sdrobeşte credinţele şi instituţiile ce formau temelia vechilor concepțiuni de continuare, de dominaţiune şi conducere; şi lasă în mintea oricui că un gol neliniştitor domneşte pretutindeni în nouă înfiripare, gol, ce este încă şi mai ipertrofiat prin acea dorință mistică ce animă masele „înspre ceva nou şi care va să fie și mai bine” şi care cu uşurinţă poate fi mânat spre toate exagerările imaginabile; producând furtuni ce cu greu şi cu sacrificii pot fi din nou înţărmurite.
De veacuri păturile sociale sunt frământate de năzuinți noi, năzuinți înspre o viață mai liberă, mai bună, mai nemuncită. În concepţia acestor năzuinţi să întrezărește prin ceaţa viitorului un liman, unde ar domni mai multă fericire, mai multă bunătate. Această întrezărire ademenitoare, aceste visuri confuze şi ţeluri frumoase întreţin o nemulţumire adâncă ce agită şi bântue pretutindeni.
Ceva a furtună mijeşte în aer.
În vâltoarea profundă a societăţii, noi energii se prepară pe tăcute gata să isbucnească la primul semnal.
Dar organizarea socială cristalizată de veacuri în instituţiuni, tradiţiuni şi obiceiuri, precum şi instinctul de conservare al ei, cată să pună frâu acestor forţe vulcanice; şi le înzăgăzueşte acolo unde această organizare a avut oarecare libertate; nu poate să puie nici un stăvilar, acolo unde libertatea a fost prea mult încătuşată.
În orice caz aceste forţe, ieşite din durerile de naştere ale unei noi societăţi, micşorează încrederea în vechile organizări seculare ale ei şi face luminiş energiilor încătuşate şi ascunse, cari se avântă cu tot focul şi cu toată pasiunea spre căutarea paradisului întrezărit prin progresul societăţii; atât de mult visat, atât de mult dorit, şi cărui progres cată să i se dea chip de adevăr şi înfăptuire, iar nu numai de aevea.
Progres, – cuvânt magic – atractiv, stimulant; chestiune grea şi aridă.
Pentru a o deslega, trebue mai întâi să ne înţelegem ce-i progres ?! lucru nu tocmai uşor. Căci dacă oricine îl pronunţă, puţini sunt edificaţi asupra semnificaţiei. Să-1 luăm totuşi în sensul cel mai larg al înţelesului şi care ar fi şi cel mai uşor de conceput.
Prin progres s’ar înţelege o creştere: a bogăţiei fiecăruia, a fericirei celor mai mulţi dacă nu a tuturor; o ridicare a culturei sub toate raporturile; a bunului trai al indivizilor; a conducerei poporului prin el însuşi în forma largă democratică.
Să cercetăm în câteva rânduri lumea actuală. E, fără doară, că unele răsboae au făcut să progreseze omenirea, dar nu-i mai puţin adevărat, că altele omorând mii de oameni, au sărăcit şi pustiit ţinuturi întinse, au aruncat în anarhie şi barbarie civilizaţiuni înfloritoare. Un lucru e cert, că răsboaele moderne, de mașini şi tehnică, după pace, au făcut să progreseze maşinismul şi deci marea industrie, căutând să utilizeze şi să adapteze technica, maşinăriile şi uzinele de răsboi şi să le transforme în uzini industriale pentru nevoile populaţiunei civile.
Dar cum se înlănţuesc faptele!! Marea industrie, producând marfă în cantitate mai mare ca în industria de mână, trebue să caute şi să aibă consumatori, şi deci să caute să împingă lumea spre utilizarea produselor ei. Socotim că a reuşit. Căci ar fi de neînţeles să fabrici o marfă ce nu s’ar întrebuinţa. În timp ce morala strămoşilor noştri şi a industriei mici pro-povăduieşte ca omul să trăiască simplu, să consume cât mai puţin, limitându-şi nevoile; marea industrie propovădueşte că legea progresului şi a perfecționărei este ca să consumi cât mai mult, să născoceşti nevoi mereu altele; – miragiu de fericire şi mulţumire.
În America de Nord la 2 familii aproape e una cu automobil; aparatele de radiofonie se înmulţesc, instalându-se la mii de cetăţeni; uitaţi-vă în jurul Dv. şi constataţi adevărul acestor stări.
Rezultă deci că omenirea voind să trăiască intensiv, consumă intensiv; aşa că asupra consumaţiei cantitative de lucruri se observă nu numai un mare progres, dar am putea zice că se face de multe ori risipă inutilă. Chestiunea aceasta a creşterei bogăţiei, a bunului trai a celor mai mulţi, e un fapt notoriu că: astăzi e mai în progres ca ieri.
Să vedem dacă progres este şi în năzuinţele maselor în spre democraţie considerată ca formula normală şi definitivă a cârmuirei societăţii de către ea însăşi, prin ea însăşi şi pentru ea însăşi.
Nu mai departe de cât către începutul veacului, chemarea maselor la responsabilitatea puterei era considerată ca un fapt anarhic, de răsvrătire, fiind considerată ca o ameninţare a ordinei şi a prosperităței.
Cuvântul, democraţie, democrat, îngrozea; unii se fereau chiar să-l pronunţe; astăzi a devenit un termen mai cu seamă de laudă; ori şi cine să împăunează cu el, chiar şi acei cari prin toate acţiunile lor sunt cei mai grozavi tirani şi despoţi, îl utilizează ca sub farmecul cuvântului, nu numai să despoae poporul de orice libertate, dar să-1 transforme în turmă de bipede cuvântătoare, bună de exploatat.
Cei ce se tem sau nu le place cuvântul se feresc de a-şi manifesta sentimentele.
Cei interesaţi invoacă motivul că incidentele ce se ivesc în evoluţia crescândă a democraţiei sunt cazuri speciale, care nu trebue să dezamăgească pe nimeni, ea devenind parte integrală a ordinei lucrurilor stabilite.
Vechea chestie care e cea mai bună formă de conducere a societăţii nu mai pasionează pe nimeni, căci toţi şi toate cele ce există sunt numai democrate (?!) Dar nu natura intrinsecă a democraţiei, nici varietatea formulelor ce o îmbracă provoacă discuţie, ci mai cu seamă scopurile către care se îndreaptă transformările economice şi sociale ce te provoacă şi care ar trebui să fie pentru uşurarea noilor pături sociale, care totuşi în unele părţi a produs o mare dezamăgire. Nu trebue să tragem concluziuni favorabile, din faptul că majoritatea acceptă, că prezintă o funcţionare superioară de necontestat.
Nemulţumirile populare sunt mari şi îmbracă mai pretutindeni forme neliniştitoare, în unele ţări spiritele revoluţionare au atins culmi pe cari odinioară nici nu le-am fi întrezărit; şi cea din Rusia se prezintă la orizont sub spectrul de groază.
Din sfărâmarea celor patru împărăţii din Europa, – toate guvernate de dinastii seculare, – s-au clădit state noi, cari fac sforţări uriaşe, ca pe ruinile acelor state să se desvolte statele noi în forma cea mai democratică cu putinţă; cu conducerea democratică. Dacă ele au reuşit mai mult sau mai puţin, chestia e controversată, viitorul ne va lămuri prin rezultatele ce le va produce. Dar mai e un fapt: chiar la popoarele cele mai avansate în civilizaţie, este o nemulţumire pentru forma de conducere existentă, ele silindu-se să facă mai direct sau mai efectiv controlul poporului.
Va urma
