De data aceasta, Dumitru Pupăză-Dobrița, al cărui orizont filozofic și politic este la fel de impresionant, pentru anii interbelici ai Gorjului lui Alexandru Ștefulescu, face apel la menținerea unității indestructibile dintre școală și cultura națională, desigur integrată, prin identitatea și originalitatea ei, categorice, în peisajul și contextul european. Dorim ca prin articolul lui Dumitru Pupăză- Dobrița dorim să invităm toate instituțiile statului, toate partidele politice ca să reflecteze autoresponsabile cu destinul României viitoare. Lupta pentru putere ar trebui să fie constructivă și nu în van distructivă și nefastă. Prin urmare, dați-ne voie să ne autosesizăm de tăcerea vinovată a cărturarilor actuali. Noi știm ce vrem! Dar ce vor ei, nu. Ca atare îi provocăm la dialog…
(Dan Gr. Pupăză și I.P.-Brădiceni)
Ce vrem
20 iulie1924
Dumitru Pupăză – Învățător
„Nu sunt nici buruieni rele, nici oameni răi. Nu sunt cultivatori răi”
Victor Hugo
În vremea când vorba a ajuns regină, când prostia atinge culmea, când nava vieţii e frământată şi zbuciumată de valurile necredinţei, ne trebuie un îndreptar atotputernic, care să ne înalţe. Divinitatea, care ne va face să reînviem din nou ca pasărea Phoenix e cultura. Scânteia aruncată de Dumnezeu în om e ca să-i călăuzească paşii spre fericirea eternă e mintea. Lumina minţii e regina lumii; trupul e pământ.Soarele, câtă lumină revarsă el pe pământ, ce – ar fi dacă s-ar întinde peste toate o noapte? La fel e şi cu întunericul din sufletul omenesc. Ceea ce e soarele pentru pământ aşa e sufletul luminat pentru trup. Omul fără lumina minţii, e peşteră întunecată. Cultura e lumânarea care o aprinzi, străluceşte şi goneşte bezna. „Temelia vieţii nu e în trup, ci e în suflet” – ne spune Tolstoi. Dacă la sărbători biserica e goală, şi fraţii creştini se duc din Paşti în Paşti să asculte cuvântul Domnului, dacă copiii nu vin regulat la şcoală, dacă se înjură şi se bat ca în timpurile primitive, e lipsă de cultură, e lipsă de Isus, e lipsă de armonie între cărturarii şi conducătorii unui sat.Nu a şti cât mai multe e o valoare, ci a avea cultura inimii şi pe Isus în sufletul tău, a avea pe Dumnezeu lângă tine. Cine altul mai mult decât Christos a vorbit mai frumos despre felul mântuirii sufletelor noastre? „Isus a fost şi va rămâne cel mai mare poet al lumii, pentru că a scris cea mai frumoasă poemă: Creştinismul” (H. Lecca). Iată de ce trebuie să ne îndreptăm paşii spre şcoală şi biserică. „Unite în cuget și simţiri” armatele culturii să pornească la biruinţă. Din sufletul nostru să facem o biserică sfântă, la al cărei altar să slujească inima. Din prisosul luminii ei să răspândim cu multă dărnicie celor săraci cu duhul, trezindu-i la viaţa nouă. Ne trebuie jertfe, şi să nu uităm „că nici o idee nu triumfă fără jertfă şi niciodată nu ieşim nepătaţi din lupta vieţii” (Renan).Este destulă energie care se risipeşte fără socoteală. Hai s-o capitalizăm şi s-o concentrăm în slujba culturii. Să dăm din belşug hrană sufletească poporului român!„Cărţi, cărţi pentru popor. Acolo e un suflet mare, care cere lumină. Acolo stau genii ascunse gata să izbucnească, asemenea izvorului care aşteaptă în stânca uscată, lovitura de toiag a lui Moise. Acolo-i puterea şi viitorui nostru. (Vlahuţă)Entuziasm şi la luptă, fraţi cărturari! Părinţi, daţi-ne ajutor să creştem cum trebuie copiii voştri şi căutaţi să înţelegeţi ce vrem noi. Presa, armata, într-un cuvânt toate instituţiunile sociale să colaboreze cu noi la înfăptuirea marelui suflet românesc! Apostoli ai vremii de refacere sufletească, depuneţi suflet din sufletele voastre în inimile celor pentru care v-aţi pregătit să-i înălţaţi. Locul unde vorbiţi să fie un loc sfânt prin părţile rupte din sufletele voastre şi sădite în minţile celor care vă ascultă să rodească. Dacă veţi avea multe de îndurat gândiţi-vă la Isus.Atunci vom regăsi pe Dumnezeu, atunci vor fi învinse răutatea, ura şi întunericul, de biruinţa culturii, cea mai înaltă glorie pentru viaţa unui popor, căreia viitorul îi va încrusta cea mai frumoasă poemă pe altarele destinelor popoarelor.
