Amintiri din Casa Amintirilor(II) – Mili şi Ioana sau dragoste din făcătură

171

Povestea aceasta mi-a spus-o Mama Eleufteria. E de aici din sat. O ştiu de când eram un copil. Era mică, nu mai mult decât o inimă şi un cap, dar vrednică şi de aia a luat un băiat înalt că ea, de abia îi venea pe la umeri.

Şi azi, după vreo 30 de ani de văduvă, îşi câştigă pâinea zilnică muncind o grădină udată de la sine de un râu ridicat în văzduh pe propriii umeri.
Este mereu cu zâmbetul pe buze şi zilnic întreabă, ei fostul meu soţ cum o duci, ca poarte de uluci, între doi stâlpi, îi răspund şi ea râde, râd şi eu că râsul e lăsat doar, de la Dumnezeu.
Mai ieri, având şi eu puţin timp, trecea pe la poartă, aştepta vaca, şi mă întreabă, vecinul tot aşa casa goală stă să cadă, de mult, spun eu, a murit şi de atunci vieţii nu mai are cine să-i dea socoteală.
Îl ştiţi, cum să nu, că mama lui, soră cu bunică-mea, mă ţinea în poală când eram mai mic şi mă ruga, când îmbătrânise, să-i scot vin dintr-un butoi de vreo 300 de kg, vin de tireaz, negru că unde cădea un strop trebuia să tai cu foarfecele bluza sau cămaşa să nu vadă şi ceilalţi cât de dat eşti la băutură.
Mirele lui Mili învăţase şapte clase primare, fiindcă mamă-sa era văduvă de război şi după ce a împlinit 18 ani s-a angajat la Judecătoria din Plasă, uşier, copist şi până la urmă grefier cu acte în regulă, o ce viaţă de boier, cu trăsură la scară şi ţigani de s-auzeau 5-6 viori în zilele de sărbătoare. Şi la nuntă, ce s-o mai lungim că ne apucă şi astăzi primăvara.
Mireasa era din vecini, frumoasă dar care nu plecase de acasă nici măcar până la fântâna de peste drum după un urcior de apă, nu aşa ca vecină-sa care când îl vedea că era acasă, vărsa ulcioarele odată şi chiar de trei ori numai ca s-o vadă el cât e de vrednică şi cât de mult îl iubeşte ea.
Şi totuşi, nunta s-a făcut, a ţinut bineînţeles zece zile, vă rog să mă iertaţi dacă nu vă mai ţin de vorbă, că doar ştiţi şi Dumneavoastră, boieri mari, cum se făceau nunţile pe atunci cu lăutari, cu socri mici şi ăia mari, şi cu furatul miresii.
După nuntă, seara prima dată tinerii se culcă în podul cu fân că aşa era obiceiul, casa având numai două camere şi adorm repede, ea de prea multe vise şi el obosit, perinile rămănând neatinse.
A doua noapte la fel, ea mereu pe gânduri şi el a căzut în de el după ce o luase uşor de mers şi o sărutase după urechea stângă.
Ce să-i spină mamei sale, a treia zi, a patra, a cincea, după o săptămână îl aştepta slujba, ca grefier procesele nu aşteaptă.
După o lună veni acasă în permisie, că am uitat să vă spun că între timp, ca grefier, cu experienţa şi priceperea sa umbla toată ţara de vestit ce era.
Vine acasă şi nevastă-sa, ia-o de la taică-su i-a spus maică-sa şi când ajunge la socru-său, venea Lenuţa sa a pus divorţul.
Şi el ce să facă?
Mergea pe drum aplecat, când pe o poartă când pe cealaltă şi deodată apare în faţă vecină-sa Ioana, aducea apă cu un urcior nou cumpărat chiar zilele trecute din Bâlciul de Florii.
Şi el, aşa, dintr-odată, a luat-o în braţe şi a început s-o sărute pe obrazul stâng mai întâi, apoi pe cel drept, pe frunte şi când i-a dat de gură nu s-au mai putut dezlipi din braţe.
Păcat că n-au avut copii şi asta pentru că, spun babele, a fost dragoste din făcătură. Dar ei cât au trăit, alţii ca ei nu au trăit mai bine.
ION CĂPRUCIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here