Amintiri din Casa Amintirilor(II) – Dacă era sâmbăta, mergeam la Barbu, ţiganul

174

Într-o odaie, 3 pe 4, cu pământ pe jos şi geamul cât o coală A4, cu un sac, o băşică de porc în loc de sticlă şi vara cu o uşă pusă în loc de pat pe patru ţăruşi bătuţi în pământ, cu paie deasupra.

N-auzise nimeni în casa aia de cearşaf sau de pernă. Doda Măriţa a bătrână, scotea pruncii într-o târnă de nuiele de salcă, două perechi de gemeni şi noru-sa, mamă eroină aştepta să nască.
Era cald afară, iulie, şi Barbu dormea pe un cojoc lângă uşă. Copiii stăteau la umbră sub un dud galben şi erau plini pe la gură de dude şi fata Dodi Măriţa dădea ţâţă la unul din zgâmboi cu părul creţ. Ceilalţi cum apucaseră, mai blonzi, mai bruneţi, mai ochi de gâscă, mai ciuhurezi.
Venisem cu tata să-l cheme pe Barbu să-i potcovească boul de hăis. De-o lună tot îi lega carul, roţile trebuiau legate în fier, loitrile, proţapul, leucile… Se mutase cu tot atelierul la noi. Şi cu nicovala şi cu foalele şi cu ciocanele, unul, un baros mai mare decât mine. Şi cu copiii care mergeau în picioare după el. Era duminica şi Barbu venea cu copiii după el mai către amiază, că bunica era la biserică şi venea mai târziu acasă. Venea aşa cum ştia el că suntem aproape să ridicăm masa.
Noi mâncam vara în tindă, la o masă cu trei picioare, rotundă, toţi cinci, tata, bunica, eu şi soră-mea, mama care nu mai prididea să umple străchinile de lut, mâncam cu linguri de lemn şi cu turtă coaptă în ţăst sau mămăligă tăiată cu aţa pe un fund de lemn.
Fiecare cu bucate de mămăligă caldă în mâna stângă şi cu lingura în mâna dreaptă de parcă ni se băteau turcii la gură. La sfârşit, noi copiii întotdeauna mâncam lapte fiert în ceaunul în care mama făcea mai întâi mămăliga şi apoi fierbea laptele. Vai dragii mei, aţi ras vreodată mămăliga care rămânea prinsă pe ceaun după ce fierbe laptele?…
Mâncare era destulă, slavă Domnului, că tata era gospodar, doi boi mari avea, car şi plug şi ce-i mai trebuie la casa omului şi o vacă cel puţin de lapte. Încă din toamnă îngrijindu-se să fie de toate şi de ajuns până în vară. Muiere, zicea, am făcut 30 de băniţe de boabe, m o sută cinci kilograme de cartofi ne mai rămân, fasole avem, varză e plină putina, porcule  bun şi mai tăiem şi viţelul de Crăciun, ouă, lapte, avem curci şi gâşte şi raţe. Bunica ţinea şi ea socoteala la vin, la ţuică, vindea vin toată iarna şi ţuică la kilogram, în afară de ce vindea tata toamna cu butoaiele.
Aşa că Barbu ştia el de ce să vină pe la noi, se aşeza în bătătură cu copiii după el. Lele Marie, dă-mi şi mie, bogdaproste, o varză, bunică-mea, dar a ta Barbule unde e, am terminat-o demult, suntem atâţia la masă, dă-i Costică o varză, zicea bunica, şi tata-i aducea o varză, cumva o bucată de slănină şi bunica, du-te Costică să-i fie ălui bătrân pe unde o fi.
Noi copiii, în vremea aceea ne ridicam de la masă şi omoram purecii de pe burtă, ştiţi vorba şi copiii lui Barbu ne luau locul, care pe unde apucau.
Şi mama le dădea la toţi şi copiii râdeau cu toţii cuminţi, zicând bogdaproste.Într-o zi, aveam 9 ani, mă trimite tata la Barbu să-l rog să-mi împrumute un sfreder, trebuia să dea gaură la un jug pentru car, unde vine gâtul boului şi se închide cu un răstău.
Eu cu sfreder, sfredel în gaură, dau cu piciorul într-un bolovan, sfetăr îmi trece prin minte… Şi-i cer lui Barbu, mă trimise tata să-mi dai un sfetăr că vrea să dea o gaură la jug nea Barbule, aşteaptă copile îmi zice Barbu că noi acum stăm la masă şi ţiganul şi Împăratul de la masă nu se scoală până când nu se satură. Avea pe foc, pe nişte pirostrii făcute de el, în mijlocul bătăturii o căldare de aramă până mai sus de genunchi plină cu carne de oaie şi alături Mama Măriţa mesteca într-un ceaun cât roata carului o mămăligă. Toţi copiii mai puţin cel de ţâţă stăteau pe ciuci unii care în genunchi, cu câte o strachină de lut în mâna stângă şi cu o lingură de lemn în dreapta. Gata de atac parcă sunase Pictorul goarna la Smârdan. Câinii şi ei şi mâţele aşteptau pe margini cuminţi cu cozile ridicate în sus parcă ar fi vrut să dea gaură în cer.
Sfreder, mi-am amintit eu şi am strigat cu glas tare. Aşa fiule, zice nea Barbu, dar stai să-l caut.
S-a dus pe unde ştia el bodogănind de unul singur şi când Mama Măriţa a turnat mămăliga a venit şi el cu o strachină-n mână şi cu o lingură de lemn a umplut strachina cu tocană din căldare, a mai aşteptat să se răcească puţin şi cu o sfoară a tăiat o bucată de mămăligă caldă pe care mi-a dat-o pe un brusture de varză, pe un scăunel cu trei picioare, pe care a pus şi strachina plină, să dea afară, suflă mi-a zis să nu te arzi, astăzi fiind sâmbătă noi mâncăm tocană de miel.
Şi eu de atunci tot aşteptam ziua de sâmbătă, că poate tata mă trimite iar la Barbu după un sfreder, o potrichea sau andrea.
Şi eu aşteptam ce aşteptam şi pe la 12, ştiam ora aceea că-mi venea soarele în burtă, plecam singur.
Ion Căpruciu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here