Amintiri din Casa Amintirilor – Râul de mori

152

Pe când aveam 7-8 ani, în iulie, când era cald ca acum, mă furişam de bunica, Dumnezeu s-o ierte, ea mai rămânea acasă pe arşiţa aceia, tata se ducea la coasă şi mama cu soră-mea să adune fânul. Eu rămâneam acasă, Ioane să fii cuminte, îmi spunea mama, şi eu eram cuminte până dădea soarele în dreptul burţii şi bunică-mea picotea în tindă pe un scaun cu trei picioare.

Ieşeam pe poartă tiptil, îmi dam izmenele de tort jos şi ţuşti în râu. Firea-i alimănit să fii, bunică-mea îmi auzea bucuria şi strigătele de plăcere, iar ai să răceşti că numai de rele eşti bun. Dar mie îmi făcea plăcere când mă sculam dimineaţa cu puţină febră şi mă lua bunică-mea pe genunchi şi-mi descânta într-o ulcică de pământ de deochi cu doi cărbuni din foc. Mă bălăceam pe burtă sau pe spate că râul era mic şi nu puteam să mă dau de-a scufundişul şi nici nu aş fi putut să înot. Râul, pe atunci, era aşa de limpede că se vedea soarele în el şi noaptea când aveam 16 ani îi arătam unei fete, nu-i spun numele că are bărbat, stelele. Râul a rămas acelaşi, limpede şi frumos, satul Drăgoieşti fiind un dar al râului, eu însă am mai crescut de atunci cu un centimetru şi aşa până astăzi în fiecare zi cu un centimetru de respect pentru râu şi gospodarii de pe uliţele râului şi din tot satul. Mâna râul de la deal la vale şase mori, după câte îmi amintesc, moara lui Ungureanu, moara lui Ciolofan zis Pora, închis o lună de zile la puşcărie că n-a vrut să se înscrie în colectiv şi întors acasă a murit după trei zile, moara lui Parlat cel cu vuva, „decât să se spargă vuva/ mai bine să moară muma/ că cu vuva iau parale/ muma-mi cere de mâncare”, care a vândut-o lui Mitică Ciolofan, care la rândul său a vândut-o urmaşilor lui Parlat (tot Ciolofan) după 1990, moară venită la vatră, astăzi singura care mai stă aplecată peste o ciutură măcinând amintirile întregului sat. Moara lui Frusa şi a lui Jean Paicu, a lui Renghea împreună cu Iulică Ciolofan şi a lui Constantin Băluţă tot împreună cu Iulică Ciolofan care să le de voie s-o dărâme că altfel erau trecuţi la chiaburi a trebuit nenea Iulică să dea şpagă întregul lui salariu pe o lună de zile. Toate morile astea şase măcinau care de porumb care de grâu şi care de stele. Şi pe la unele, când era vremea ursitoarelor, mai existau nişte babe care făceau cu dracul, fie să vină acasă că erau şi pe vremea aceia unii bărbaţi care uitau drumul de întoarcere la muiere şi copii, fie de măritiş sau de însurat pentru băieţii care nu-i însurau decât babele. Dar cu toţi dracii de care îmi povestea bunica eu nu mă speriam că râul era limpede şi toţi cotenii beau apă din râu sau din Fântâna lui Sămen de la biserică. Seara se făcea coadă de tineri şi tinere şi noi cei mici ne ascundeam şi şoşoteam aflând de câte o idilă, că toate idilele din sat aici începeau, la Fântâna lui Sămen. Toate aceste mori au fost dărâmate când a venit colectivul, dar a mai rămas moara lui Ciolofan că mai erau nişte consăteni, aproape toţi care nu uitaseră că la moşi se mănâncă păsat fie cu lapte fie cu jumări. Şi au mai rămas turme de gâşte şi raţe, că cine vrea să bea apă din râu trebuia să se scoale de dimineaţă până nu ieşeau orătăniile la vâsle. Dar cu toate gâştele şi raţele râul era plin de peşte, moise, ţipari şi fâse, mrene şi păstrăvi că până şi acum vreo doi-trei ani am mai prins şi eu cu mâna unor prieteni vreo trei păstrăvi. Râul mai vine şi azi, ca şi cu câteva secole în urmă, din câteva izvoare printre care unul e a lui Truşconiu, altul pe uliţa care duce la Hobiţa, pe care venea Marele Brâncuşi când era mic la bunicii dinspre mamă, uliţă care ar trebui să-i poarte numele. Şi ca o coroană izvorul cunoscut astăzi ca al lui Gherase, dar de fapt şi Gherase şi el a venit de pe aici încolo, că i-a făcut baba Stoichiţoaia cu ciobul de a măritat o fată cu el. Despre acest izvor se spun multe poveşti, că ar fi un izvor cu apă vie din care a băut şi Făt Frumos la vremea lui şi eu cu Moşul Ilie şi străbunicul meu. Că de aia curge râul la vale aşa de limpede, că au băut toţi locuitorii satului câţi au fost şi au să mai bea câţi au să mai fie. Şi nu de alta, dar mâine seară când mă duc acasă iau două sticle de apă că urciorul mi l-am spart când eram copil şi nu mai e nici un olar în sat, iar Găleşoaia a intrat la apă şi olarii de atunci au dat faliment, mâine seară mă duc să iau apă de la izvorul lui nea Gherase de nu s-o privatiza şi acesta, aş vrea să ştiu şi eu ce calităţi are apa acestui izvor care vara e rece, o avea cumva râul frigider dar de unde plăteşte curentul, poate cu curentul de sine, şi iarna e cald de scoate aburi pe nări. Şi care pe deasupra mai duce şi moara la vale degeaba, numai ca să macine stele. Poate primăria să-i facă o analiză că potecă facem noi consătenii. Ei, dacă râul acesta ar fi în Germania să vedeţi cum ar fi ridicat pe sfori şi ar clipoci la fiecare consătean acasă nişte robinete de argint. Şi cred, nu cred sunt sigur, că ar veni iar Făt Frumos pe calul lui să bea apă din acest râu.
Ion Căpruciu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here