Amical şi un nou transfer înainte de meciul cu Steaua

1669

Viitorul Târgu Jiu a avut zile pline înainte de săptămâna în care va susţine al doilea joc oficial din liga secundă. Trupa pregătită de Cristian Lupuţ a profitat de faptul că meciul este programat marţi seara, iar gorjenii s-au dezmorţit, sâmbătă, cu o veche cunoștință a echipelor din judeţul nostru, Viitorul Şimian. Partida s-a disputat pe Terenul 3 din cadrul Complexului Sportiv Municipal Târgu Jiu şi s-a încheiat cu un scor spectaculos: 3-3. Vlad Rusu, Gabriel Dodoi și Paul Copaci au punctat pentru gazde, în timp ce echipa mehedințeană a marcat prin Passi Njopgang, Ionel Lătea și Andrei Sărăcin. Amicalul a fost unul ,,pe repede înainte”, după ce meciul de verificare dintre Şimian şi CSO Filiaşi a picat.
Viitorul Târgu Jiu a remizat în prima etapă a ligii secunde la FC Braşov (0-0). Acum, trupa gorjeană încearcă să obţină primul succes din noul campionat împotriva Stelei. Săptămâna trecută, a fost anunţat şi un nou transfer în compartimentul median. Oficialii clubului s-au înțeles cu Madikaba Doumbia, un fotbalist care a mai jucat în liga secundă din România. Jucătorul francez are 28 de ani, măsoară 1,90 m și poate evolua atât ca mijlocaș defensiv, dar și în centrul apărării. A mai jucat în România la Farul Constanța și Dunărea Călărași. Potrivit site-ului transfermarkt, ultima sa experiență fotbalistică a fost în liga a doua din Slovenia. Gabriel Dodoi (22 ani), Denis Brînzan (24 ani), Vlad Rusu (31 ani), Ciprian Rus (30 ani), Alexandru Dulca (24 ani), Darius Gheban (17 ani), Alexandru Core (20 ani) și Adrian Godja (17 ani) sunt celelalte achiziții ale Viitorului din această vară.

Etapa a II-a
Unirea Constanța – FC Hermannstadt 0-2
Politehnica Iaşi – Concordia Chiajna 0-1
Dacia Unirea Brăila – FC Braşov 0-0
Unirea Slobozia – CS Comunal Şelimbăr 2-0
Ripensia Timișoara – Unirea Dej 0-0
Metaloglobus Bucureşti – Petrolul Ploiești 1-0
FC Buzău – Universitatea Cluj 0-1
luni, 9 august 2021, ora 16.00
FK Csikszereda – Astra – DigiSport, TelekomSport și LookSport
marți, 10 august 2021, ora 17.00
Dunărea Călăraşi – Politehnica Timișoara – DigiSport, Telekom Sport și LookSport
marți, 10 august 2021, ora 19.00
Viitorul Târgu Jiu – Steaua București – DigiSport, TelekomSport și LookSport
Cătălin Pasăre

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here