În vederea prevenirii și combaterii faptelor de natură penală sau contravențională în perioada minivacanței prilejuită de sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului, polițiștii rutieri au desfăşurat acţiuni pentru creșterea gradului de disciplină rutieră, cu accent deosebit pentru combaterea încălcării regimului legal de viteză, depășire și conducerii autovehiculelor de către persoane aflate sub influența băuturilor alcoolice, pe toate arterele principale deschise circulației rutiere din județul Gorj.
În acest sens, în perioada 14-18 august 2024, au fost aplicate 815 sancțiuni contravenționale, în baza O.U.G. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, în valoare de aproximativ 373.000 de lei, din care 458 pentru depășirea limitei legale de viteză, 3 pentru conducerea unui vehicul sub influența băuturilor alcoolice, 11 pentru depășiri neregulamentare, 295 pentru alte abateri și 48 la alte acte normative.
De asemenea, au fost reținute 86 de permise de conducere, din care 3 pentru consumul de alcool la volan, 60 pentru nerespectarea regimului legal de viteză și 23 pentru alte abateri și au fost retrase 28 de certificate de înmatriculare. Tot în această perioadă au fost constatate 7 alte infracțiuni la regimul rutier.
„Acțiunile polițiștilor au avut drept scop reducerea riscului rutier și conștientizarea participanților la trafic cu privire la normele legale în vigoare și riscurile la care se expun în cazul nerespectării acestora. Pentru combaterea principalelor cauze generatoare de accidente rutiere grave şi reducerii riscului rutier se impune continuarea acţiunilor”, au transmis reprezentanții IPJ Gorj.