Amenzi pentru scandalagii

294

Jandarmii gorjeni au amendat doi bărbaţi care au tulburat ordinea şi liniştea publică. Unul dintre ei a înjurat şi a ameninţat un şef de tren, iar celălalt a făcut scandal pe o stradă din Rovinari.

Un bărbat în vârstă de 35 ani, domiciliat în municipiul Târgu-Jiu, a fost sancţionat contravenţional cu amendă în valoare de 200 lei, conform Legii nr. 61/1991 R., deoarece în timp ce călătorea cu trenul Regio care circulă pe ruta Craiova – Târgu-Jiu, în apropierea Haltei CFR Bîlteni, a adresat expresii şi cuvinte jignitoare şi ameninţări cu acte de violenţă şefului de tren de pe această rută.
Tot cu amendă, de această dată în valoare de 300 de lei, s-a ales şi un bărbat în vârstă de 42 de ani, domiciliat în localitatea Poenari din judeţul Dolj, care a tulburat fără drept prin strigăte, ordinea şi liniştea locuitorilor de pe strada Principală din oraşul Rovinari.
R.L.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here