Legea de modificare și completare a Legii 53/2003 privind Codul Muncii, a fost promulgată de președintele Klaus Iohannis. Actul normativ prevede amenzi între 1.000 și 20.000 de lei pentru discriminarea sau concedierea salariaților pe motive de rasă, de etnie, religioase, de cetățenie, trăsături genetice, origine socială, sex, orientare sexuală, handicap, vârstă, boală cronică, infectare cu HIV, opțiune politică, activitate sindicală sau apartenență la o categorie defavorizată.„Orice discriminare directă sau indirectă față de un salariat, discriminare prin asociere, hărțuire sau faptă de victimizare, bazată pe criteriul de rasă, cetățenie, etnie, culoare, limbă, religie, origine socială, trăsături genetice, sex, orientare sexuală, vârstă, handicap, boală cronică necontagioasă, infectare cu HIV, opțiune politică, situație sau responsabilitate familială, apartenență ori activitate sindicală, apartenență la o categorie defavorizată, este interzisă”, arată actul normativ promulgat de șeful statului. Noile reglementări prevăd faptul că este „discriminare directă orice act sau faptă de deosebire, excludere, restricție sau preferință care au ca scop sau ca efect neacordarea, restrângerea ori înlăturarea recunoașterii, folosinței sau exercitării drepturilor prevăzute în legislația muncii”. De asemenea, „discriminarea prin asociere constă din orice act sau faptă de discriminare săvârșită împotriva unei persoane care, deși nu face parte dintr-o categorie de persoane identificată potrivit acestor criterii, este asociată sau prezumată a fi asociată cu una sau mai multe persoane aparținând unei astfel de categorii de persoane”. Totodată, este interzisă concedierea salariaților „pe criterii de rasă, cetățenie, etnie, culoare, limbă, religie, origine socială, trăsături genetice, sex, orientare sexuală, vârstă, handicap, boală cronică necontagioasă, infectare HIV, opțiune politică, situație sau responsabilitate familială, apartenență ori activitate sindicală, apartenență la o categorie defavorizată”.
I.M.