Amenzi de peste 90.000 de lei pentru gorjenii care nu au respectat restricţiile de circulaţie

1398

66 de persoane nu au respectat, marți și miercuri, restricţiile de circulaţie, impuse de starea de urgenţă, potrivit reprezentanților Prefecturii Gorj.,,Patrule mixte formate din polițiști, jandarmi, polițiști locali, precum și lucrători din cadrul MApN continuă să acționeze zi de zi pentru asigurarea unui climat de ordine și siguranță publică.În ultimele 24 de ore, polițiștii gorjeni au desfășurat 19 misiuni specifice, în contextul prevenirii și combaterii răspândirii COVID-19.Astfel, a fost verificat modul de respectare a măsurii de izolare la domiciliu în cazul a 1.033 de persoane, iar șase agenți economici au fost verificați cu privire la respectarea interdicțiilor impuse pe timpul Stării de Urgență.În cadrul acțiunilor, polițiștii au aplicat 66 de sancțiuni contravenționale, în valoare de 92.400 de lei, pentru nerespectarea măsurii privind restricționarea circulației.Totodată, polițiștii locali au aplicat o sancțiune contravențională, pentru nerespectarea Ordonanței Militare nr.3/2020, în valoare de 2.000 de lei”, se precizează într-un comunicat emis de Prefectura Gorj.O altă persoană a primit o amendă în valoare de 2.000 de lei, pentru nerespectarea măsurilor de prevenire a răspândirii COVID-19.,,Efective din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Tudor Vladimirescu Gorj au executat misiuni de menținere a ordinii publice în zona a opt centre de carantină cu 18 jandarmi, precum și însoțirea a două transporturi de persoane spre centrele de carantină sau în tranzit pe raza județului Gorj. Jandarmii gorjeni au desfășurat și activități de verificare în teren privind respectarea interdicției de a nu părăsi locația de izolare ca măsură de prevenire a răspândirii COVID -19, la un număr de 46 persoane. Cu această ocazie o persoană a fost sancționată contravențional cu amendă în valoare de 2.000 de lei, pentru nerespectarea măsurilor de prevenire a răspândirii COVID-19″, se mai precizează în comunicatul de presă.În total au fost întocmite trei dosare penale pentru infracţiunea de zădărnicirea combaterii bolilor, din momentul în care România a intrat în stare de urgenţă, în contextul epidemiei de coronavirus.
L.F.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.