Amenzi de peste 70.000 de lei, aplicate de poliţişti în doar patru zile

385

În perioada 22 – 25 octombrie 2012, în baza Planului de acţiune „Scutul Pădurii 2012”, s-a acţionat pentru prevenirea, combaterea infracţiunilor şi contravenţiilor privind provenienţa, circulaţia şi comercializarea de material lemnos. Pe parcursul acţiunilor desfăşurate în această perioadă poliţiştii gorjeni au aplicat circa 200 de amenzi, în valoare totală de peste 70.000 lei, şi au confiscat 9,2 mc de material lemnos.

Poliţişti din cadrul I.P.J. Gorj – Serviciul Ordine Publică, poliţie rutieră şi subunităţile, au acţionat pe parcursul acestei săptămâni pentru prevenirea şi combaterea infracţiunilor şi contravenţiilor cu privire la provenienţa, transportul şi comercializarea de material lemnos prin constituirea de filtre rutiere pe raza întregului judeţ. În cursul acestei acţiuni s-au efectuat un număr de 106 controale şi au fost verificate peste 450 de autoturisme, fiind constatate 3 infracţiuni flagrante şi întocmite acte premergătoare începerii urmăririi penale faţă de 6 suspecţi depistaţi. Totodată, au fost legitimate peste 500 de persoane, 198 dintre acestea fiind sancţionate contravenţional cu amenzi în valoare totală de 70.945 lei; de asemenea, au fost ridicaţi în vederea confiscării peste 9,2 metri cub de material lemnos. Printre transportatorii sancţionaţi de poliţiştii gorjeni se numără şi doi doljeni. Unul dintre aceştia, un bărbat în vârstă de 51 de ani din comuna Robăneşti, a fost prins de poliţişti în timp ce transporta cu o autoutilitară cantitatea de 1 mc de material lemnos, esenţă stejar, secţionat în bocuri şi spart, în valoare totală de 194 lei, fără a deţine documente de provenienţă. Transportatorul a fost sancţionat contravenţional iar materialul lemnos a fost confiscat şi lăsat în custodia Ocolului Silvic Filiaşi. Aceleaşi măsuri s-au luat şi în cazul unui tânăr de 26 de ani din municipiul Craiova, depistat de poliţiştii gorjeni în timp ce transporta cu o autoutilitară cantitatea de 2 mc material lemnos, fără a avea documente de provenienţă.
R.L.
 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here