Amenzi de peste 160.000 de lei pentru muncă la negru

1452

Opt persoane care prestau activitate fără forme legale de angajare pentru doi angajatori care efectuează lucrări de construcții în comuna Urdari, respectiv municipiul Târgu-Jiu, au fost depistate luni, 18 mai, în timpul unor controale inopinate efectuate de inspectorii de muncă din cadrul Inspectoratului Teritorial de Muncă (ITM) Gorj. Angajatorul din Urdari a fost sancționat cu o amendă în valoare totală de 120.000 de lei pentru folosirea în activitate a șase persoane fără a avea încheiate cu acestea, în prealabil, contracte individuale de muncă. De asemenea, angajatorul din municipiul Târgu-Jiu a fost sancționat cu o amendă totală de 40.000 de lei, pentru două dintre persoanele prezente pe șantier la data controlului neputându-se face dovada încheierii unui contract individual de muncă. La suma respectivă se adaugă încă 3.500 de lei pentru nerespectarea normelor de secururitate și sănătate în muncă, schela de lucru fiind neconformă prevederilor legale. ,,În perioada 11-15 mai 2020, inspectorii de muncă au efectuat 10 controale în domeniile relațiilor de muncă și sănătății și securității în muncă. În urma deficiențelor constatate au fost aplicate sancțiuni în cuantum de 37.000 de lei și dispuse 38 de măsuri cu termen limită de ducere la îndeplinire de către angajatorii verificați”, a declarat George Romanescu, inspectorul-șef al Inspectoratului Teritorial de Muncă Gorj.
Izabella Molnar

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here