Amenzi de milioane de lei date în 5 luni de Antifrauda Târgu-Jiu

1083

Peste 12.000 de contribuabili au fost vizaţi de controalele antifraudă desfăşurate în primele cinci luni ale anului, fiind estimate implicaţii fiscale (TVA, impozite, contribuţii sociale şi de sănătate, alte impozite) şi aplicate sancţiuni contravenţionale (amenzi şi confiscări) în sumă totală de 364.122.552 lei.
Totodată, au fost înaintate organelor de urmărire penală 72 acte de sesizare, valoarea prejudiciilor însumând 196.167.167 lei, iar pentru asigurarea recuperării prejudiciilor aferente cauzelor investigate, au fost dispuse 39 de măsuri asiguratorii în sumă de 32.223.385 lei.
Suspendări de activitate au fost dispuse la un număr de 186 contribuabili, din care 168 contribuabili pentru abateri de la prevederile legale privind dotarea și utilizarea aparatelor de marcat electronice fiscale (153 suspendări pentru nedotare AMEF, 14 suspendări pentru neutilizare AMEF) și 19 contribuabili pentru nerespectarea prevederilor Legii nr. 227/2015.
Ca urmare a controalelor antifraudă efectuate, structurile DGAF au propus pentru declarare în inactivitate fiscală un număr total de 25 contribuabili, fiind emise avize în acest sens, comunicate organelor fiscale competente.
Veniturile încasate din valorificarea bunurilor confiscate de către inspectorii antifraudă sunt de 1.114.946,55 de lei.
Direcția Regională de Administrare Fiscală Târgu-Jiu a recuperat implicații fiscale estimate de 5.639.571 de lei și a aplicat sancțiuni contravenționale în valoare de 3.610.843 de lei.

Marii afaceriști, în vizorul ANAF
Șeful ANAF, Lucian Heiuș, a anunțat că Fiscul nu se va mai concentra pe mici afaceriști.
„Începem acțiuni foarte ferme cu Antifrauda acolo unde se produce marea evaziune fiscală. Am declarat de la începutul mandatului meu că nu mi se pare normal să mai irosim resursele ANAF, care oricum sunt limitate, alergând după un comerciant care vinde și el trei covrigi și un suc la un colț de stradă, într-un chioșc. Trebuie să mergem acolo unde se produce marea evaziune fiscală”, a spus președintele ANAF, în cadrul unei emisiuni TV.
I.I.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here