Amenzi de circa 200.000 de lei, aplicate de inspectorii sanitari-veterinari gorjeni

1203

În perioada 1-17 decembrie 2023, inspectorii Direcției Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor (DSVSA) Gorj au efectuat controale şi verificări în obiective supuse situate în Baia de Fier, Băleşti, Bâlteni, Bărbăteşti, Borăscu, Bumbești-Jiu, Bumbeşti-Piţic, Căpreni, Cătunele, Crasna, Dăneşti, Fărcăşeşti, Glogova, Ioneşti, Mătăsari, Motru, Negomir, Novaci, Plopşoru, Polovragi, Samarineşti, Rovinari, Târgu-Cărbuneşti, Târgu Jiu, Tismana, Turceni şi Urdari, în domeniile alimentar și al sănătății și bunăstării animalelor.

În timpul controalelor efectuate, au fost aplicate 41 de sancțiuni contravenționale, ce au constat într-un avertisment şi 40 de amenzi în cuantum de 196.800 lei, unor operatori şi/sau persoane fizice din localitățile Baia de Fier, Băleşti, Borăscu, Bumbeşti-Jiu, Crasna, Motru, Novaci, Rovinari şi Târgu Jiu.
”Cele mai consistente sancțiuni contravenționale aplicate au fost: trei sancțiuni a câte 10.000 de lei la două magazine alimentare şi un supermarket, pentru depozitarea necorespunzătoare a produselor alimentare (în mod nesectorizat şi/sau direct pe paviment: apă minerală, băuturi răcoritoare şi alcoolice, mălai, făină de grâu, cutii cu brânză, măsline; produse lactate si zaharoase lângă hrana pentru animale şi detergenți); 10.000 lei la un fast-food, pentru etichetarea incompletă a produselor finite expuse spre comercializare (comercializarea acestora fără elemente complete de identificare); 10.000 lei la un magazin alimentar, întrucât a fost identificată cantitatea de 17,07 kg felii cotlet porc, în valoare de 324,16 lei, expusă spre comercializare fără eticheta care să furnizeze elementele de identificare necesare asigurării trasabilității şi a termenului de valabilitate (sancțiune complementară – reținerea oficială a cantității respective, cu destinare spre neutralizare); două sancțiuni a câte 10.000 lei la un snack-bar şi un laborator de patiserie, pentru întreținerea necorespunzătoare a spațiilor şi echipamentelor; trei amenzi a câte 10.000 de lei la două brutării şi un restaurant, pentru întreținerea necorespunzătoare a spațiilor, utilajelor tehnologice şi frigorifice şi a ustensilelor de lucru folosite, precum şi neconformități privind igiena şi funcționalitatea spațiilor de producție şi de depozitare a materiilor prime; alte trei amenzi tot a 10.000 lei la 3 magazine alimentare, pentru etichetarea incompletă a produselor alimentare expuse spre comercializare; 4 sancțiuni a câte 10.000 lei la 3 unități de patiserie congelată şi un depozit alimentar, pentru nerespectarea cerințelor de depozitare şi sectorizare a produselor alimentare – supraaglomerări de mărfuri, care împiedică igienizarea spațiului; stocuri considerabile de produse alimentare depreciate depozitate în zona de produse conforme, cantități mari de gheață depuse pe plafon, paviment şi suprafața interioară a ușii de acces în camera de produse congelate, materialele de curățenie erau păstrate în spațiul de depozitare a produselor alimentare”, se arată într-un comunicat de presă, emis de conducerea DSVSA Gorj.
I.M.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.