Amenzi de 8.000 de lei pentru magazinele alimentare din judeţ

454

În cursul lunii trecute, Direcţiile judeţene sanitar-veterinare şi pentru siguranţa alimentelor, precum şi cea a municipiului Bucureşti au desfăşurat activităţi de control în unităţile din industria agroalimentară. Controlul unităţilor a vizat în principal aspecte privind calitatea spaţiilor în care produsele alimentare sunt manipulate, prelucrate, precum şi cele de depozitare a materiilor prime şi produselor finite, controlul dăunătorilor, evidenţa documentelor şi a informaţiilor privind sistemul HACCP, condiţiile de igienă şi de funcţionare a unităţii.

La nivel naţional, în unităţile din industria agroalimentară s-au efectuat 7.300 de controale, fiind acordate 128 de avertismente, precum şi 94 de amenzi în cuantum de 112.300 de lei. În urma controalelor efectuate au fost constatate o serie de neconformităţi cum ar fi: nereguli privind respectarea regulilor de igienă (depozitare, spaţii, acţiuni şi contract DDD, ustensile, utilaje, autocontrol, manipulare, chiuvetă, vestiar, raionare, pereţi, sifoane, materiale curăţenie, instalaţii apă, sursă apă caldă şi rece); neconformităţi privind documentarea şi implementarea procedurilor bazate pe principiile HACCP (monitorizare, proceduri HACCP, lipsa HACCP); nereguli legate de produse (etichetare, buletine analiză, ambalare); neconformităţi documentare (documente, trasabilitate); neconformităţi privind personalul (examene medicale, echipament protecţie).
La nivelul judeţului nostru, inspectorii Direcţiei Sanitar-Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor (DSVSA) Gorj au aplicat în iulie o serie de amenzi în valoare totală de 8.000 de lei. “Motivele aplicării sancţiunilor au fost: nerespectarea condiţiilor recomandate de depozitare a margarinei vegetale preambalate; palet cu apă minerală expus în afara spaţiului de desfacere a unităţii neprotejat de soare; produse alimentare preambalate nesectorizate fracţionate din ambalajele colective aşezate direct pe paviment în spaţiul de depozitare a unităţii; nerespectarea vecinătăţilor; etichete deteriorate; manipularea necorespunzătoare a unor produse alimentare; înregistrarea necorespunzătoare a temperaturilor de păstrare a alimentelor în frigidere; nu toţi angajaţii deţineau echipament complet de protecţie sanitară”, se arată în informarea transmisă de Autoritatea Naţională Sanitar-Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA).
De asemenea, în cadrul controalelor în unităţile din industria agroalimentară s-au prelevat probe conform procedurilor, urmărindu-se prezenţa şi încadrarea în valorile maxime admise a pesticidelor, contaminanţilor, aditivilor şi substanţelor interzise, precum şi teste de sanitaţie necesare analizei gradului de igienă, probe transmise spre analiză laboratoarelor arondate.
Izabella Molnar

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here