Amenințări cu moartea și bătaie într-o familie din Baia de Fier

1365

Un bărbat de 45 de ani, din comuna Baia de Fier, este cercetat de polițiști pentru violență în familie și amenințare, după ce și-ar fi agresat soția și și-ar fi amenințat fiul cu moartea. Tânărul de 19 ani a sunat la 112.

„La data de 9 mai, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Novaci au fost sesizați, prin apelul 112, de un tânăr, de 19 ani, din comuna Baia de Fier, cu privire la faptul că are un conflict în familie. În urma celor sesizate, polițiștii s-au deplasat la fața locului și au stabilit faptul că tatăl apelantului, în vârstă de 45 de ani, din comuna Baia de Fier, aflându-se la domiciliu, ar fi exercitat acte de violență împotriva soției sale de 38 de ani, pe fondul unor discuții contradictorii. Totodată, polițiștii au mai constatat că acesta i-ar fi amenințat cu moartea pe soția sa și pe fiul acestora. Victima nu prezenta urme vizibile de violență și nu a solicitat transportul la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale. În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de violență în familie și amenințare”, a declarat Miruna Prejbeanu, purtătorul de cuvânt al IPJ Gorj.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.