Comisarii Gărzii de Mediu Gorj, împreună cu reprezentanți din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean, au verificat mai multe fonduri cinegetice în această perioadă de prohibiție, fiind identificate persoane fizice ce pescuiau în habitat piscicol natural.
Au fost aplicate sancțiuni contravenționale în valoare de 4.000 de lei, cât și avertismente, atât pentru pescuirea speciilor de viețuitoare acvatice în perioada de prohibiție, cât și pentru lipsa permiselor de pescuit.
Perioada de prohibiție în 2023 pentru pescuitul în scop comercial, recreativ/sportiv și familial este de 60 zile, în perioada 9 aprilie – 7 iunie inclusiv.