Amendați pentru că au lăsat caii în culturile de porumb

1014

Polițiștii locali din Târgu-Jiu au fost sesizați de proprietarii unor terenuri agricole că le-au fost distruse culturile de caii lăsați în libertate. Reclamațiile au venit din localitatea componentă Slobozia. Două persoane au fost sancționate contravențional cu amenzi în valoare de 500 de lei, pentru lăsarea cailor pe terenuri cultivate cu porumb.
La fața locului a fost solicitat și Serviciul Ecarisaj din cadrul S.C. Edilitara Public S.A., pentru ridicarea și transportarea cabalinelor la adăpostul special amenajat. „Potrivit H.C.L. nr. 228 din 2008, constituie contravenție și se sancționează cu amendă de la 100 la 500 lei următoarele fapte: lăsarea animalelor la pășunat, supravegheate sau nesupravegheate, pe terenurile unde sunt culturi agricole, pășunatul cailor nepriponiți, pe terenuri aflate în vecinătatea arterelor de circulație (drumuri publice) sau a terenurilor cultivate neîmprejmuite, indiferent de proprietar, astfel încât să existe pericolul ca animalele să poată ajunge în zonele menționate și pășunatul fără acceptul proprietarului terenului, indiferent de felul culturii”, a comunicat Poliția Locală Târgu-Jiu.
I.I.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.