Amendă uriașă, și chiar închisoare, dacă abandonezi mobilier în fața blocului

1277

Românii care lasă mobilierul în fața blocului pentru a fi luate de alte persoane riscă amenzi de până la 45.000 de lei. Amenzi cuprinse între 30.000 și 45.000 de lei pentru românii care aruncă mobilierul la ghenă sau îl lasă în fața blocului. Pe lângă amendă, persoanele sancționate vor fi nevoite să suporte costurile asociate eliminării gunoaielor. Amenzile se aplică și în cazul aruncării saltelelor și deșurilor rezultate în urma renovărilor și construcțiilor.

Potrivit legii 17/2023, principala lege referitoare la gestionarea deșeurilor, cu modificările și completările ulterioare, aduse de OUG 92/2021, lăsarea mobilei pe domeniul public este interzisă.

Fapta este pasibilă de sancțiuni pecuniare între 30.000 și 45.000 de lei și, după caz, se aplică și sancțiunea contravențională suplimentară a confiscării vehiculelor, bunurilor și mijloacelor utilizate în comiterea contravenției privind abandonul/aruncarea/eliminarea deșeurilor în zone neautorizate, incendierea deșeurilor sau îngroparea acestora.

În cazul în care deșeurile au efect asupra mediului sau asupra mediului, sănătății sau integrității corporale, se aplică pedeapsa cu închisoarea de la 1 la 5 ani.

Dacă ai renovat casa și ai rămas cu deșeuri, resturi sau materiale, acestea nu trebuie aruncate sub nicio formă la gunoi. Pentru a scăpa de acestea trebuie să contactezi operatorul de salubritate din zonă sau alte firme specializate în domeniu pentru a veni să le ridice. Acest lucru se face numai contra cost.

Poți scăpa de mobilierul vechi în același mod sau prin înscrierea într-unul dintre programele Rabla pentru mobilier, derulat de mai mulți retaileri din România, potrivit avocatnet.ro.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.