Amendă și permisul suspendat pentru un transportator de lemne!

1032

Cercetările în cazul transportului de lemne de pe DN 66 – Bumbești Jiu, din data de 9 octombrie, atunci când poliția a oprit un ansamblu de vehicule format din cap tractor și semiremorcă, au continuat cu inventarierea materialului lemnos împreună cu lucrători din cadrul Ocolului Silvic Târgu-Jiu.

Polițiștii au constatat o diferență de 1,24 mc între volumul existent și volumul masei lemnoase din avizele de însoțire. Potrivit IPJ Gorj, în cauză a fost luată măsura sancționării contravenționale a conducătorul auto de 39 de ani, din comuna Pui, județul Hunedoara, cu amendă în valoare de 2.000 de lei, conform Legii nr.171/2010, privind stabilirea și sancționarea contravențiilor silvice, iar materialul lemnos a fost ridicat în vederea confiscării. Totodată, polițiștii au luat măsura sancționării contravenționale față de acesta pentru nerespectarea prevederilor O.U.G. 195/2002 Rep., privind circulația pe drumurile publice, cu amendă în valoare de 870 de lei, întrucât în urma controlului s-a stabilit faptul ca acesta a depășit tonajul admis pe podul situat pe Defileul Jiului, fiind dispusă și măsura complementară a suspendării dreptului de a conduce autovehicule, pe o perioada de 60 zile. La fața locului au fost solicitați pentru sprijin și reprezentanții ISCTR Gorj pentru cântărirea ansamblului de vehicule, care au aplicat și o sancțiune contravențională pentru nerespectarea prevederilor OG 43/1997 Rep., privind regimul drumurilor, în valoare de 12.400 lei.
M.C.H.

1 COMENTARIU

  1. Saracii militieni au gasit si ei un camion de lemne si au dat o amenda.
    Locuiesc langa soseaua Targu Jiu – Motru, zilnic trec cel putin 2 sau 3 camioane pline de trunchiuri de brad, stejar sau fag. Pe aceste masini incarcate cu masa lemnoasa nu le vede militia romana.
    Felicitari pentru captura facuta.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.