Amendă de 2.000 de lei pentru Artego şi suspendare de activitate pentru un centru de colectare a laptelui

1361

În urma efectuării unor controale pe filiera preparării, colectării şi distribuirii produselor din programul guvernamental “Laptele şi cornul”, inspectorii Direcţiei Sanitar-Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor (DSVSA) Gorj au închis, săptămâna trecută, centrul de colectare a laptelui din localitatea Baia de Fier. Suspendarea de activitate este deocamdată una temporară. Totodată, ieri, fabrica de produse lactate a Artego SA a primit o amendă de 2.000 de lei.

Controalele demarate luna trecută de către echipele DSVSA Gorj care vizează respectarea condiţiilor sanitare veterinare referitoare la producerea, colectarea şi procesarea laptelui crud şi a produselor lactate, s-au lăsat deja cu suspendări de activitate la nivelul unor unităţi din judeţ. Potrivit conducerii DSVSA Gorj, a fost suspendată temporar activitatea pentru centrul de colectare a laptelui din Baia de Fier. “S-a aplicat o ordonanţă de suspendare a activităţii la un centru de colectare a laptelui din Baia de Fier pentru că nu se face dovada existenţei la centrul de colectare a buletinelor de analiză a laptelui crud pentru fiecare exploataţie în parte și per total centru de colectare. Suspendarea este una temporară, pe o perioadă de 45 de zile, mai precis până pe 12 mai. Abia atunci activitatea va putea fi reluată, dar doar dacă vor fi remediate deficienţele. De asemenea, în cursul controalelor organizate săptămâna trecută, au fost constatate abateri de la respectarea legislaţiei sanitare-veterinare şi pentru siguranţa alimentelor, care au fost sancţionate prin aplicarea a trei avertismente verbale la tot atâtea exploataţii non-profesionale din Polovragi, Novaci şi Bumbeşti-Piţic pentru carnete de sănătate nevizate, lipsa fişelor de aptitudini ale mulgătorilor, absenţa programelor de autocontrol”, a declarat Nicolae Călescu, directorul executiv al DSVSA Gorj.
Controalele demarate prin programul “Laptele şi cornul” vor fi încheiate mâine, urmând ca oficialii de la Gorj să trimită nota de activitate către Autoritatea Naţională Sanitar-Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor de la Bucureşti. “Pe 6 vom face bilanţul şi îl vom trimite către ANSVSA. Azi (n.r. ieri), tot pe acest program am avut o echipă de control la fabrica de produse lactate Artego şi se pare că au fost găsite nereguli, deoarece am fost anunţat prin telefon că s-a aplicat o sancţiune contravenţională de 2.000 de lei”, a precizat directorul DSVSA Gorj.
Izabella Molnar

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here