Amendă de 10.000 de lei pentru Rostramo

410

rostramo_71023100Protestul de luni al angajaţilor de la Rostramo i-a adus la sediul societăţii şi pe reprezentanţii Inspectoratului Teritorial de Muncă (ITM) Gorj care au efectuat un nou control. În urma neregulilor descoperite, conducerea firmei Rostramo s-a ales cu o amendă de 10.000 de lei pentru nerespectarea securităţii şi sănătăţii în muncă.

Sătui să muncească pe gratis, câteva sute de angajaţi ai firmei de mobilă Rostramo din Târgu-Jiu au ieşit luni în stradă pentru a protesta faţă de neplata salariilor şi condiţiile proaste de muncă. La sediul firmei s-a deplasat şi o echipă de control de la ITM Gorj, condusă de inspectorul-şef George Romanescu care le-a promis oamenilor că-i va ajuta să-şi primească drepturile. Marţi, o altă echipă de la ITM Gorj s-a deplasat la sediul societăţii târgujiene, pentru a verifica condiţiile de muncă, conducerea Rostramo alegându-se cu o amendă de 10.000 de lei pentru neplata salariilor şi nerespectarea securităţii şi sănătăţii în muncă. Nu este prima dată când inspectorii de muncă au efectuat controale la societatea respectivă şi au trasat măsuri de remediere, însă nici una dintre acestea nu au fost respectate. Pe lângă amenda de 10.000 de lei, conducerea societăţii are la dispoziţie până pe 15 septembrie să plătească angajaţilor avansul pentru luna august, după ce luni oamenii şi-au primit în sfârşit banii pe luna iulie: „A fost aplicată o sancţiune contravenţională de 10.000 de lei, având în vedere că nu au măsurile trasate în urma controalelor anterioare nu au fost duse la îndeplinire. Au fost plătite salariile pe luna iulie, iar până la 15 septembrie are obligaţia să plătească avansul pentru luna august. S-a dispus, cu termen permanent, respectarea drepturilor salariaţilor conform prevederilor contractului individual şi contractului colectiv de muncă”, a declarat şeful ITM Gorj, George Romanescu. Potrivit acestuia, inspectorii de muncă au luat şi măsuri pentru asigurarea unor condiţii de muncă mai bune pentru angajaţi: „S-au dispus mai multe măsuri pentru îmbunătăţirea condiţiilor de muncă, mai ales că angajaţii s-au plâns de condiţiile din fabrică. Se va organiza serviciul intern de prevenire şi protecţie, vor fi asigurate controale medicale periodice pentru angajaţi şi vor fi luate măsuri pentru eliminarea noxelor. De asemene, conducerea firmei este obligată ca până în octombrie 2011 să asigure condiţii sanitare adecvate pentru salariaţi”. Angajaţii firmei de mobilă Rostramo au ieşit luni în stradă pentru a protesta în legătură cu faptul că nu şi-au mai primit salariile de două luni de zile. După câteva ore de protest oamenii şi-au primit banii pe luna iulie, urmând ca până pe 15 septembrie să le fie plătit şi avansul pe luna august. De asemenea, conducerea societăţii are termen până în octombrie să asigure angajaţilor condiţii de muncă adecvate.

Roxana Lupu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here