Ambulanţele gorjene, puse la punct pentru sezonul rece

443

Apropierea iernii nu îi sperie pe reprezentanţii Serviciului Judeţean de Ambulanţă Gorj. Cele peste 30 de autosanitare pe care SJA le are active vor fi echipate corespunzător pentru sezonul rece. Anvelopele de iarnă s-au păstrat în magazia unităţii, iar dacă va fi nevoie de unele noi, acestea se vor achiziţiona la momentul potrivit; de asemenea, unitatea are lanţuri pentru toate ambulanţele.

Montarea anvelopelor de iarnă înainte de începerea sezonului rece este obligatorie pentru toate autoturismele. Această prevedere legală este valabilă şi pentru parcul auto al Serviciului Judeţean de Ambulanţă. La nivelul judeţului nostru, sunt active 35 de ambulanţe, toate urmând a fi echipate corespunzător pentru sezonul rece, cu anvelope specifice şi cu lanţuri. Tot pentru a nu întâmpina dificultăţi pe timpul iernii, se va face o verificare tehnică a tuturor ambulanţelor de către o firmă specializată.

Autoşenilată la Novaci
Pentru a face faţă solicitărilor ce vor veni pe parcursul iernii din staţiunea montană Rânca, Marinică Niculescu, managerul SJA Gorj a solicitat, încă de anul trecut, o autoşenilată pentru substaţia Novaci. “Noi am cerut o autoşenilată pentru substaţia Novaci şi ne-au promis că ne-o vor trimite. Practic, noi avem maşini 4X4, dar dacă ninge mult, nu se poate interveni la Rânca cu ele, astfel că autoşenilata ne este mai mult decât necesară”, a precizat managerul SJA Gorj.
Prin urmare, conducerea Serviciului Judeţean de Ambulanţă Gorj şi-a luat măsurile de siguranţă pentru depăşirea sezonului rece şi dă asigurări că activitatea se va desfăşura fără probleme în următoarea perioadă.
Minodora Sucea

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here