Ambulanţele gorjene, pregătite pentru sezonul rece

149

Conducerea Serviciului Judeţean de Ambulanţă (SJA) Gorj spune că cele 35 de autosanitare pe care le are active vor fi echipate corespunzător pentru sezonul rece. Anvelopele de iarnă s-au păstrat în magazia unităţii, iar dacă va fi nevoie de unele noi, acestea se vor achiziţiona la momentul potrivit. În plus, potrivit managerului Marinică Niculescu, SJA Gorj are lanţuri pentru toate ambulanţele.

Montarea anvelopelor de iarnă înainte de începerea sezonului rece este obligatorie pentru toate autoturismele. La Serviciul Judeţean de Ambulanţă Gorj sunt active 35 de autosanitare. Toate vor fi echipate corespunzător pentru iarnă. „Noi am păstrat anvelopele de iarnă în magazie şi urmează să le montăm, după cum prevede legislaţia. Cele care sunt prea uzate vor fi înlocuite cu unele noi. Totuşi, probleme nu vor fi pentru că noi avem lanţuri pentru absolut toate cele 35 de maşini pe care le avem active”, menţionează Marinică Niculescu, managerul Serviciului Judeţean de Ambulanţă Gorj.
Tot pentru a nu întâmpina dificultăţi pe timpul iernii, se va face o verificare tehnică a tuturor ambulanţelor de către o firmă specializată. Nici de carburant nu vor duce lipsă ambulanţele din judeţul nostru, pentru că, spune Niculescu: „avem abonament la Rompetrol şi alimentările se pot face în toate staţiile. Astfel, vă pot da asigurări că nu vor fi probleme în privinţa carburantului”.
Prin urmare, conducerea Serviciului Judeţean de Ambulanţă Gorj şi-a luat măsurile de siguranţă pentru depăşirea sezonului rece şi dă asigurări că activitatea se va desfăşura fără probleme în următoarea perioadă.
M.S.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here