Ambasadorii arabi, “Redescoperă Gorjul”

316

gorjProiectul “Redescoperă Gorjul”, iniţiat de Consiliul Judeţean(CJ), începe să se materializeze prin organizarea unor evenimente chiar în luna octombrie a acestui an.

Ion Călinoiu, preşedintele CJ Gorj invită cetăţenii şi presa la acest eveniment, şi îndeamnă participanţii să laude sau să critice primii paşi din acest proiect.

“Este un proiect în derulare, este un proiect nu tocmai simplu, a creat probleme la nivelul unităţii de implementare şi s-a cam răsturnat tot ceea ce se începuse. Suntem acum într-o poziţie extraordinar de bună se avizează acum tot ce înseamnă materiale de publicitate, scenariul filmului, modalitate de publicitare a lui şi portalul prin care o să ne prezentăm la târgurile naţionale, la cinci impune proiectul. În 3-9 octombrie, avem un eveniment, tot în baza proiectului în care scoatem în evidenţă tot ce avem tradiţional în Gorj, pornind de la tradiţii, de la domeniile legate de fondul cinegetic, cel silvic, meşteşuguri tradiţionale, artă culinară, port, cântec popular”, a declarat Călinoiu. Programul “Redescoperă Gorjul” implică o deschidere festivă a manifestării, târguri de meşteri populari, produse tradiţionale, carte şi tipărituri despre Gorj dar şi expoziţii filatelice şi cinegetice. Va exista şi o expoziţie de artă populară şi un spectacol evocator ,,Tudor Vladimirescu”. “O să avem o săptămână vie. Este o idee bună acest proiect şi ar trebui să rămână an de an la nivelul judeţului Gorj”, a completat Călinoiu, vorbind despre evenimentul care va cuprinde şi vizite la punctele importante turistice ale judeţului, dar şi spectacole de teatru, muzică populară şi lirică. Preşedintele Consiliului Judeţean anunţă şi prezenţa la aceste manifestări a unor ambasadori arabi. “Am putea să avem ca oaspeţi ambasadorii ţărilor arabe. Suntem în curs de discuţii”, a conchis Călinoiu.

Anamaria Stoica

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here