Amânare în procesul de la Slatina al lui Condescu

444

Judecarea pe fond a dosarului în care Marin Condescu și Viorel Temelescu au fost trimişi în judecată de procurorii gorjeni a fost amânată ieri, din nou, magistrații Tribunalului Olt văzându-se nevoiți să ducă până în decembrie audierea celor doi. Fostul președinte de la Pandurii și-a schimbat avocatul, iar cel nou pe care l-a adus în dosar a solicitat un termen, justificat și legal, pentru a avea timp să analizeze probele care incriminează clientul său. Procesul se va relua luna viitoare, pe 9 decembrie, dosarul fiind cel în care, acum un an, Condescu și Temelescu au fost reținuți pentru câte 24 de ore, fiind acuzați că au prejudiciat clubul de fotbal cu peste 2.5 milioane de lei, prin diverse combinații făcute cu împrumuturi luate în nume personal și acordate apoi echipei de fotbal. Cei doi s-au declarat permanent nevinovați, la instanțele la care a fost cerută arestarea lor preventivă, acest lucru părând să fie destul de solid, nici un judecător neacceptând solicitarea de încătușare a lor, motivul reprezentându-l lipsa probelor de la dosar.
Gelu Ionescu

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.