Amânare în debutul procesului lui Avram

102

avram gheJudecarea lui Gheorghe Avram, principalul suspect din dosarul de omor pentru care Marcel Ţundrea a făcut 12 ani de închisoare, a început ieri la Tribunalul Gorj cu o amânare.

Judecătorul de caz, Gheorghe Constantinescu, va începe audierile propriu-zise de abia peste două săptămâni, când a fixat termenul următor. Suspectul are nevoie de un avocat, iar cel care s-a prezentat ieri la proces, cu întârziere, a solicitat un răgaz pentru a studia conţinutul dosarului. Rechizitoriul întocmit de procurorul Marcel Iacob, din cadrul Parchetului General, are peste 100 de file, în care sunt descrise fapte care au făcut posibilă neimplicarea lui Avram în proces până acum şi condamnarea eronată a lui Ţundrea la 25 de ani de puşcărie. La termenul de ieri au lipsit rudele Mioarei Gherasie, minora ucisă în 1992 la Pojogeni, acestea fiind aşteptate, cel mai probabil, la următoarele termene din proces. De remarcat este şi faptul că, deşi neinteresant, primul termen din proces le-a adus jurnaliştilor şi interdicţia de a filma sau fotografia în sala de judecată, magistratul de caz dispunând acest lucru pentru a proteja imaginea suspectului. Gheorghe Avram este acuzat de omor şi a mai fost implicat şi condamnat în fapte cu violenţă, ultima pedeapsă, de peste 5 ani de închisoare, fiindu-i dată la sfârşitul lunii trecute, după ce, în februarie, a furat un autoturism pe care l-a condus băut şi fără să aibă permis, cu care a comis un accident şi pe care, apoi, l-a abandonat pe marginea drumului.

Gelu Ionescu

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here