Motto:
„Tot ce am citit m-a influențat foarte mult- și poezia lui Eminescu, dar și ce am citit despre Eminescu.”
„Dacă textul te emoționează, există poezie; dacă nu, nu există.”
Alex Ștefănescu
Penultima întrebare cu numărul 48 din cartea ”Convorbiri cu Alex Ștefănescu”, autor Daniel Cristea-Enache, apărută la Editura Spandugino, București, 2024, are următoarea formulare: „V-a învățat ceva Eminescu? Dacă da, ce anume?”
În cursul ,,Convorbirilor” dintre cei doi critici veritabili, Alex Ștefănescu a afirmat că „Zeci de ani la rând mi s-a părut că n-am să pot niciodată să scriu despre Eminescu”. Dar n-a fost așa!
Din capul locului, amfitrionul Alex Ștefănescu înșiră tot ce a citit din Eminescu și despre Eminescu: biografia lui Eminescu, în primele clase de școală; trilogia romanescă a lui Cezar Petrescu, roman cu exces de poetizare; romanele despre Eminescu ale lui Eugen Lovinescu; „Viața lui Eminescu” de George Călinescu, citită în ultimul an de liceu; citirea și recitirea poeziilor lui Eminescu în diferite ediții, timp de 6-7 ani; manuscrisele lui Eminescu în ediție anastatică făcută de Academie în timp ce era președinte al înaltului for științific Eugen Simion, când sunt tipărite toate cele 15.000 de pagini scrise de mână din lada pe care Eminescu i-a încredințat-o lui Titu Maiorescu, iar acesta, înainte de a muri, o încredințează Academiei Române.
Cu intenția de a îmbogăți biobibliografia eminesciană, Alex Ștefănescu merge pe urmele lui Mihai Eminescu la Cernica, mânăstire spre care în 1882, se deplasa Mihai Eminescu cu o birjă însoțit de un nepot al lui Ioan Slavici. Ignatie Grecu, călugăr la Cernica, afirma: „Acum un secol și ceva pe o bancă a stat Eminescu. De-atunci mereu, toamnă de toamnă, frunzele cad pe urmele lui”. În casa memorială a lui Simion Florea Marian, folclorist și etnograf, se păstra o față de masă pe care își scriseseră numele scriitorii dornici să viziteze locuința cărturarului din Ilieștii Sucevei. Alex Ștefănescu a descoperit și semnătura lui Mihai Eminescu.
L-a redescoperit pe Eminescu în volumele apărute: „Eminescu, poem cu poem. Antumele”, 2017, „Eminescu, poem cu poem. Postumele”, 2019. Pentru scrierea celor două volume, Alex Ștefănescu a primit Premiul Național pentru Literatură.
Spre deosebire de eminescologii antecesori, care prezentau, în genere, universul poeziei, Alex Ștefănescu exercită o „critică de texte”, poem cu poem, și prezintă unele interpretări inedite. În interpretarea criticilor și istoricilor literari predecesori, îndeobște cunoscută, prezentă și în manualele școlare, versurile din „Criticilor mei”: „Multe flori sunt, dar puține/Rod în lume o să poarte,/Toate bat la poarta vieții,/Dar se scutur multe moarte” căpătau o altă semnificație, și anume că poetul se referă la autorii intrați în competiție, cu sau fără talent. În realitate, afirmă Alex Ștefănescu, poetul descrie procesul de creație: „Multe idei din mintea poetului bat la poarta vieții-cer să fie exprimate-, iar în mintea lui Eminescu exista de fiecare dată o supraofertă de idei. Cele nealese erau flori care se scuturau, ramâneau neexprimate”.
Pentru Eminescu, creația nu ținea de spontaneitate, ci de elaborare. Exercita o muncă sisifică asupra poemelor, de la început avea o anumită viziune, lucra cu tenacitate ca acestea să se ridice la înălțimea viziunii propuse. Multe întârziau în laboratorul său de creație, ani de zile, chiar și 10 ani, cum a fost „Luceafărul”. Perioada de gestație a poemului „Călin. File din poveste” a durat 5 ani până să ajungă de la motivul folcloric din 1871 la poemul de inspirație și dedicație veroniană din 1876, când a apărut în „Convorbiri literare”(1 noiembrie 1876). Mihai Eminescu „n-avea talent, era geniu”, afirmă Alex Ștefănescu. O dovadă că poemele eminesciene au apărut în mai multe versiuni până la cea finală o reprezintă manuscrisele sale. Și în cazul poemului „Călin. File din poveste”, Alex Ștefănescu propune o interpretare inedită, mereu enunțată când a fost invitat la emisiuni TVR. Structurat în 8 episoade, la sfârșitul primului episod, voinicul „rupe pânza”cea acoperită de un colb de pietre scumpe, „își îmbărbătează iubita, o sărută și dispare”. În episodul al doilea, „Ea a doua zi se miră, cum de firele sunt rupte,/Și-n oglind-ale ei buze vede vinete și supte-/Ea zâmbind și trist se uită, șoptește blând din gură:
-Zburător cu negre plete, vin la noapte de mă fură!” Prin urmare, voinicul „rupe pânza” (himenul), iar fata de împărat, vrăjită de cele întâmplate, nu-și dă seama de-a fost vis sau aievea, îl îmbie pe voinic în șoaptă. După opinia lui Alex Ștefănescu, „pânza ruptă” de voinic și „firele rupte” reprezintă niște metafore ale deflorării fiicei de împărat și prin aceasta și-a pierdut virginitatea.
De la tatăl său și de la Eminescu a învățat să iubească pădurea, să se culce pe marginea unui izvor ca să audă cum „Apa sună încetișor”. Poezia lui Eminescu i-a făcut educația sentimentală, de la el a învățat cum să iubească o femeie. Sentimentul nefericirii, al dezamăgirii în dragoste, „o suferință dulce” cum o numea Eminescu, accentuează dragostea, crește în intensitate până chiar și la tragism. Alex Ștefănescu își amintește cum sta ore întregi sub balconul casei unei fete, suferind că-l ignoră. După opinia sa, în dragoste, cel mai important lucru este prezența partenerului sau a partenerei , nu să trăiești din amintiri. „Mi-am dorit dintodeauna să iubesc o femeie și să fiu iubit de ea”- declară Alex Ștefănescu.
Afirmă că nu s-a plictisit niciodată să citească poeziile lui Eminescu sau despre Eminescu, deși n-ar mai avea nevoie de informații, pentru că este edificat până la cele mai mici detalii privind viața lui. Amintește de episodul dramatic petrecut în ziua de 28 iunie 1883, când a avut primul acces de nebunie și când soția lui Slavici i-a trimis o scrisoare lui Titu Maiorescu: „Eminescu a înnebunit, scăpați-mă de el!” El stătea atunci în gazdă la Slavici. „Cum să spui asta? se întreabă Alex Ștefănescu. Eu aș fi stat în genunchi ca să-l aud pe Eminescu, chiar și nebun”.
Pentru a demonstra că Eminescu este un om „complet”, știe să facă și farse prietenilor, Alex Ștefănescu recurge la povestirea unui celebru moment petrecut la Viena, când era student. Locuia în gazdă cu Teodor Ștefanelli, fostul lui coleg de la Cernăuți și prieten. Colegii săi, flămânzi, voiau să intre într-un restaurant, dar nu aveau bani. Atunci Eminescu le-a zis: „Hai, intrați în restaurant, comandați tot ce vreți și vin eu în scurtă vreme. Mă duc să fac rost de bani și plătesc eu masa.” Eminescu s-a dus la locuința lor, a luat o pereche de pantaloni a lui Ștefanelli, a vândut-o sub preț, a venit la restaurant și a plătit consumația. Colegii, curioși, îl întreabă de unde a făcut rost de bani. Eminescu: „Am vândut pantalonii lui Ștefanelli”. Ștefanelli stupefiat: „Ai mei!? De ce nu i-ai vândut pe ai tăi?!”. Eminescu: „Pentru că tu ai două perechi de pantaloni, eu-una singură”. Amuzantă logică!…
Dar cel mai important lucru pe care l-a învățat de la Eminescu este să prețuiască limba română. După cum reiese din poezia lui, din publicistică și traduceri, Eminescu cunoștea aproximativ 100.000 de cuvinte ale limbii române, dar în poezia lui folosea în jur de 700-800 de cuvinte, pentru că el dorea ca poezia lui să fie înțeleasă de toate categoriile sociale, de la simplul om până la Regina Elisabeta. Le folosea pe cele din fondul principal lexical. Din cuvinte arhicunoscute a realizat uimitoare valori de expresivitate. Eminescu cunoștea foarte bine germana, relativ bine franceza, știa ceva latină și greaca veche, a învățat și sanscrita, ca să traducă „Ric-Veda”( „Imnul Creațiunii”). Cu toate acestea, Eminescu a iubit limba română, având posibilitatea să se exprime.
În continuare, dorim să prezentăm câteva reflecții ale lui Eminescu despre „Limba românească”: „Nefiind filolog de competență, declar eu însumi că opiniile mele sunt cu totul personale și nu merită de a tulbura lucrările filologilor noștri”; „Măsurariul civilizațiunii unui popor astăzi este o limbă sonoră și aptă a exprima prin sunete noțiuni, prin accent logic, cugete, prin accent etic, sentimente”; „Limba română în sine acasă e o împărăteasă bogată căreia multe popoare i-au plătit bani în metal aur (cuvinte), pe când ea pare a nu fi dat nimănui nimica. A o dezbrăca de averile pe care ea le-a adunat în mai bine de o mie de ani înseamnă a o face din împărăteasă cerșitoare”; „ Limba și legile ei dezvoltă cugetarea”.
Mulți cunoscuți ai lui Alex Ștefănescu, surprinși de intenția de a scrie despre Eminescu își puneau întrebarea: „Nu s-a scris despre Eminescu, destul?”
Alex Ștefănescu îndeamnă la ,,întoarcerea la text”, pentru că sunt foarte multe aberații, considerații „cu totul străine de poeziile lui Eminescu”, în cărți de specialitate și în manuale școlare.
Citind cuvânt cu cuvânt, vers cu vers și poem cu poem, Alex Ștefănescu a rămas profund impresionat de ceea ce a putut să facă un tânăr din secolul al XIX-lea din cuvintele limbii române. După opinia lui arta de a combina cuvintele „seamănă cu magia”.
Constantin E. Ungureanu
