Am ajuns la vorba lui Nicolae Iorga!

334

foto predo 2Încă din start, am precizat că este vorba de Nicolae Iorga. Savantul şi istoricul mult mai profund şi mai doct decât politicienii de azi ai neamului românesc. Iorga a luptat şi a editat Neamul Românesc şi a murit pentru el, iar cei de azi îl vând spre a-şi păstra privilegiile şi Puterea. Cu toate eforturile Opoziţiei actuale, firavele PSD şi PNL, aceasta n-a fost capabilă să izbutească performanţa savantului şi istoricului Nicolea Iorga. Una reuşită doar într-o singură zi.

De acolo, de Sus, din eternitate, Nicolae Iorga i-a încăierat binişor pe cei de la PDL cu UDMR-ul. Un singur şi simplu citat, dar cu greutatea istoricului Nicolae Iorga, ce datează din 1932, citatul adică, pus pe o plăcuţă adăugată ansamblului stratuar “Matei Corvin” din Cluj. Citatul afirma: “Biruitor în războaie, învins numai la Baia de propriul său poporneam când încerca să învingă Moldova nebiruită”. Ceea ce decreta Nicolae Iorga odinioară, o cugetare demnă de un mare istoric şi un mare român de calibru i-a pus pe jar pe maghiarii ce ar dori să vadă pe statuie numai inscripţia “Mathias Rex”. În fapt, este vorba de un Matei tradus în limba maghiară în Mathias, ca Rege al Ungariei. Supăraţi până peste poate, UDMR-iştii ameninţă actuala Putere strânsă pe bază de interese în jurul democrat-liberalilor cu “reevaluarea comunicării şi a tot ceea ce înseamnă colaborarea cu PDL în judeţul Cluj”. Deocamdată”. Astăzi, la şedinţa coaliţiei, căruţa Alianţei portocalii se va zgudui rău de tot dacă Emil Boc şi ai lui nu le vor îndeplini celor de la UDMR toate ifosele. Între ele, ca primă cerinţă a maghiarilor fiind dezbaterea ori asumarea răspunderii pe Legea Minorităţilor – în forma cerută insistent de alde Kelemen Hunor, preşedintele UDMR. În vremurile astea tulburi se petrec măscări şi pe la Parlamentul European. Vom reveni asupra lor. Numai că, dacă preşedintele Traian Băsescu şi primul ministru Emil Boc tac precum mortu-n păpuşoi, cel care vorbeşte şi ameninţă este tot ministrul Culturii româneşti – Kelemen Hunor. Pe mâna căruia a încăput bruma de cultură românească rămasă. În anul în care nici omagierea lui Nicolae Iorga, nici a lui Nicolae Titulescu şi nici a gorjeanului Domn Tudor Vladimirescu n-au avut loc pe agenda încărcată a sărbătoriţilor neamului. Şeful UDMR, Kelemen Hunor, a cerut “îndepărtarea neîntârziată” a plăcuţei cu citatul marelui nostru istoric. Întrucât Nicolae Iorga a “păcătuit” amintind de originea română a lui “Mathias Rex”, ca fiu al lui Iancu de Hunedoara. Tot aşa cum istoricul militar, expert în Evul Mediu, prof.univ.dr. Mircea Dogaru, gorjean după tată, a demonstrat istoricilor lumii, la un congres mondial, că însuşi Ştefan cel Sfânt, întemeietorul Ungariei are mama româncă. Pe criza asta, mintea pastorului Laszlo Tokes, devenit europarlamentar cu sprijinul preşedintelui Traian Băsescu, cetăţean ce l-a primit la Cotroceni pe când UDMR-ul era în opoziţie!, repet, mintea pastorului e dusă rău de tot cu pluta autonomiei. El şi ai lui nu pricep că Trianonul a rămas doar o pagină a trecutului. Iar acum suntem în Mileniul III, iar România şi Ungaria sunt state membre ale NATO şi UE. Nu mai departe de marţi, 31 mai, dusul cu pluta Laszlo Tokes, dimpreună cu alţi doi europarlamentari maghiari trimişi la Bruxelles de electoratul român – Sogor Csaba şi Winkler Iuliu – au invitat lumea europeană cu invitaţii în limba maghiară, întrucât limba română le pute, la deschiderea unui birou al Ţinutului Secuiesc. Se recunoaşte că ar fi vorba de acţiunea comună a Consiliilor Judeţene Harghita, Covasna şi Mureş. Ceea ce părea îndrăzneală a ajuns la mitocănie şi limba maghiară, care nu-i limbă oficială decât în Ungaria, pe tăcute şi pe mitocăneşte vrea să se impună. Nu doar în rândul maghiarilor “radicali”. Mai marii corifei ai trădării neamului românesc – preşedintele Traian Băsescu şi primul ministru Emil Boc – tac. Din Opoziţie, numai Mircea Geoană, preşedintele Senatului, acuză gestul celor trei drept o faptă “ilegală, anti-constituţională, antieuropeană” şi solicită o reacţie “fermă şi tranşantă” din partea Executivului”. De la Putere, doar Cristian Diaconescu, fost şi el ministru de Externe, pune acelaşi diagnostic: “acţiuni vădit neconstituţionale”.

Ion Predoşanu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here