Cine spune că nu e om politic, în România de azi, se înşeală amarnic. Cine afirmă că nu votează, adică nu-şi exprimă dreptul de a aprecia şi/sau a sancţiona, iarăşi se păcăleşte. Cine, în fine, nu se implică, fie şi numai civic şi moral, dă dovadă de gravă iresponsabilitate cetăţenească.
Prin urmare, mi-am pus, reflectând vertical, – căci mi-am amintit că Târgu-Jiul este oraşul lumii care are în inima lui o Coloană a Infinitului – simbol al stării de românitate independentă – că niciun om din Gorj nu trebuie să ezite în a participa la referendumul de alungare de la Cotroceni a împricinatului Traian Băsescu. Or fi fiind, desigur, şi „gânditori” pe invers?! Într-o democraţie veritabilă fiecare ins îşi are propriul orizont de informaţie, de judecată şi de aşteptare. În ceea ce mă priveşte, stricto sensu, mă pronunţ pentru salvarea naţiunii de la „binefacerile” băsesciene, „dedicate” unui partid falimentar (P.D.L.) şi unor idei antiumaniste, unor „reforme” dezastruoase ( a se citi contrareforme) de tipul celei din Învăţământ ori din Sănătate. În orizontul de aşteptare al românului, numitul Traian Băsescu – suspendat ca urmare a comportamentului său prea „jucăuş” – ca să fiu extrem de blând – ori prea „hăhăitor” (ca să fiu doar ironic n.m., I.P.B.), implementase magica formulă de a trăi mai bine. Dar românul a trăit mai rău, pe toate fronturile, între subzistenţă şi dispariţie fizică (a se citi genocid). S-au invocat politica F.M.I.-ului, lipsa de educaţie a poporului (şcoala ar produce numai tâmpiţi?!), lenea „tradiţională!, patima alcoolismului, nepăsarea futurologică, s-au invocat, tot fals fireşte, inerţia paternalistă, modelul retrograd al preşedintelui-tătuc (de tip Stalin şi Ceauşescu) ori salvator providenţial, criza mondială. S-a văzut limpede că lucrul fundamental care a contribuit la „căderea liberă” a României a fost absenţa voinţei clasei politice aflate la guvernare de a schimba macazul în sensul preponderenţei interesului comun alături sau chiar în pofida interesului individual. Acesta din urmă s-a manifestat mai mereu sub forma unui egoism meschin, nociv şi criminal. (Va urma)
Ion Popescu-Brădiceni
