Alţi doi părinţi din Gorj, anchetaţi penal pentru “Bani de liceu”

256

Alţi doi gorjeni sunt cercetaţi penal pentru înşelăciune şi fals în declaraţii după ce au declarat venituri nereale pentru ca fiul lor să beneficieze de sprijinul financiar acordat prin programul “Bani de liceu”.

În cursul zilei de 7 octombrie, poliţiştii din cadrul Politiei Municipiului Motru s-au sesizat din oficiu cu privire la faptul că doi localnici din comuna Samarineşti au declarat în anul 2012, în fals, în faţa notarului public şi a reprezentanţilor unei unităţi de învăţământ, venituri nereale, inducând în eroare instituţia şcolară pentru ca fiul lor, în vârstă de 18 ani, să poată beneficia de sume de bani, ca şi sprijin financiar acordat elevilor în cadrul programului de protecţie socială “Bani de liceu”. Potrivit poliţiştilor, cei doi ar fi încasat ilegal suma de 1.500 lei. În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de înşelăciune şi fals în declaraţii.
R.L.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here