A fost o perioadă în care mulți șoferi preferau să facă un ocol pe la Câlnic pentru a ajunge la Rovinari, de la Târgu Jiu, sau invers, pentru a evita semafoarele de pe DN 66 puse de muncitorii care de ani de zile tot repară drumul respectiv. Lucrările acestora au ajuns însă acum pe tronsonul dintre cele două poduri de peste Jiu de pe raza orașului Rovinari și, practic, cine apucă să traverseze unul dintre aceste poduri nu mai are cale de întoarcere, fiind prins în niște cozi la care categoric nu se aștepta dacă vine acolo pentru prima dată. Cea mai mare aglomerație a fost întâlnită vinerea trecută, când, fiind și sfârșit de săptămână, tronsonul de câțiva kilometri s-a umplut de mașini dintr-o parte într-alta, pe multe porțiuni de drum circulându-se alternativ întrucât, teoretic, “se lucrează”. Practic sunt doar câțiva muncitori care mai toarnă asfalt ici-colo, progresele nefiind foarte vizibile. E greu de spus în câteva cuvinte ce au simțit șoferii care vineri după-amiază au parcurs cei câțiva kilometri și într-o oră, cei mai fericiți dintre ei fiind cei care au folosit o rută alternativă pe care nu le-a recomandat-o nimeni.
“Pe Dănești, spre Țicleni” este varianta din ce în ce mai folosită de șoferii care au treabă dincolo de Rovinari și care, dacă știu din timp de cozile menționate anterior, evită pe cât posibil zona termocentralei. “Pe Dănești” este o variantă simplă, drumul nu e nici foarte prost, dar nici extraordinar, putându-se circula însă pe el în condiții ce pot fi considerate decente, în comparație cu statul la semafoare pentru perioade mari de timp. Din Țicleni șoferii mai au de parcurs 10 km până la DN 66, la Peșteana, de unde decid dacă fac dreapta spre Bâlteni sau stânga spre Turceni și Craiova, cei 10 km fiind recent modernizați, ceea ce reprezintă un alt avantaj al noului traseu.
Gelu Ionescu