Altercaţie în trafic, la Târgu-Cărbunești! Un şofer i-a distrus cu toporul parbrizul unui alt conducător auto care i-ar fi arătat semne obscene

1551

Poliţiştii din orașul Târgu-Cărbunești fac anchetă după ce un şofer i-a distrus, astăzi, parbrizul autoturismului unui alt conducător auto, folosind un topor, pentru că i-ar fi arătat semne obscene, în trafic. Șoferul agresiv se află la audieri. Surse susțin că la mijloc ar fi o datorie de aproximativ 50.000 de euro.

„La data de 29 martie, polițiști din cadrul Poliției Orașului Târgu-Cărbunești s-au sesizat cu privire la faptul că, la intersecția străzii Trandafirilor cu strada Plopilor, din localitate, ar fi avut loc o altercație între mai multe persoane. Din primele e catâri efectuate la fata locului de către polițiști s-a stabilit faptul că un bărbat de 31 de ani, din Târgu-Cărbunești, pe fondul unui conflict mai vechi generat de activități desfășurate în străinătate, ar fi făcut semne obscene unui bărbat de 46 de ani și fiului său, de 23 de ani, din aceeași localitate. La rândul său, bărbatul de 46 de ani a spart cu un obiect contondent geamul lateral stânga spate al autoturismului cu care se deplasa cealaltă persoana implicată in conflict. În cauză, politistii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracțiunilor de la tulburarea ordinii și liniștii publice și distrugere”, a declarat Corina Scurtu, purtătorul de cuvânt al IPJ Gorj.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here