La data de 10 iulie a.c., polițiști din cadrul Poliției Municipiului Târgu Jiu au fost sesizați prin apelul 112, cu privire la faptul că o persoană este agresată în stradă.
Din cercetările efectuate de polițiști a reieșit faptul că în urma unui conflict spontan, o femeie de 38 de ani, din municipiul Târgu Jiu, ar fi fost agresată de către soțul său de 39 de ani, din comuna Dragotești.
Femeia a fost transportată la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale.
În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de violență în familie.
Totodată, polițiști au luat măsura emiterii unui ordin de protecție provizoriu față de bărbat, pe o perioadă de 5 zile.
♦
La data de 11 iulie a.c., polițiști din cadrul Secției 6 Poliție Rurală Târgu Cărbunești au fost sesizați direct de către o femeie de 37 de ani, din comuna Bărbătești, cu privire la faptul că a fost lovită de către soț.
Din cercetările efectuate de polițiști a reieșit faptul că un bărbat de 51 de ani, pe fondul unui conflict spontan, ar fi exercitat acte de violență asupra soției sale.
În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de violență în familie.
Totodată, polițiști au luat măsura emiterii unui ordin de protecție provizoriu față de bărbat, pe o perioadă de 5 zile.
♦
La data de 10 iulie a.c., polițiști din cadrul Secției 3 Poliție Rurală Motru au fost sesizaţi de către o femeie de 38 de ani, din comuna Samarinești, cu privire la faptul că în timp ce se afla la domiciliu împreună cu soțul său, de 43 de ani, acesta i-a adresat injurii și amenințări cu acte de violență, în urma unor discuții în contradictoriu.
În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de amenințare.
Totodată, polițiști au luat măsura emiterii unui ordin de protecție provizoriu față de bărbat, pe o perioadă de 5 zile.