Alte patru troleibuze noi au ajuns la Târgu Jiu

2354

Alte patru troleibuze noi au sosit astăzi la Târgu Jiu. Urmează acum să fie înscrise și să circule pe traseele din municipiu în cel mai scurt timp.
„Avem acum 5 troleibuze noi, urmând ca luna viitoare să vină încă 6. Pe lângă aceste 11 mijloace de transport în comun, anul viitor vom primi alte 9 troleibuze, toate fiind prevăzute în primul proiect pe fonduri europene aprobat pentru modernizarea transportului în municipiu.
Urmează implementarea celui de-al doilea proiect amplu, care prevede încă 15 troleibuze și refacerea întregii rețele de transport, a stațiilor, a autobazei Transloc, dar și un sistem e-ticketing. Implementarea tuturor proiectelor din fonduri europene sau bugetare ce ne-au fost acceptate și pentru care am primit deja finanțarea vor aduce schimbări majore în oraș, schimbări ce pot fi deja observate”, a transmis primarul Marcel Romanescu.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here