Alionescu: ,,Juniorii sunt în atenţia noastră”

764

Baschetul gorjean este în creştere, iar ca mărturie stau dovadă şi ultimele rezultate de la CSS-CSM Târgu-Jiu. Trei formaţii s-au calificat la turneele finale de juniori, şi micii sportivi pot aspira ca într-o bună zi să evolueze în Liga Naţională. Dacă oraşul Târgu-Jiu reuşeşte să-şi menţină o echipă în prim-planul baschetului autohton, atunci există şanse ca tot mai mulţi gorjeni să poată evolua pentru formaţia de seniori. Antrenorul secţiei de baschet de la CSM Târgu-Jiu, Claudiu Alionescu, a declarat că apreciază performanţele reuşite la juniori, dar va mai trece o perioadă importantă de timp până la debutul acestora în echipa mare. Alionescu a admis totuşi că noul club are în prim-plan jucătorii autohtoni.De altfel, pe cât este de greu într-un eşalon dominat de străini, CSM a încercat, şi anul trecut, să aibă cât mai mulţi gorjeni în componenţă.,,Vreau să îi felicit pe cei de la CSS, colegii mei au dus o muncă foarte bună anul acesta. Este o premieră că oraşul Târgu-Jiu are trei echipe calificate la trei turnee finale şi acolo, de asemenea, sunt nişte jucători interesanţi. Momentan, sunt într-o categorie de vârstă mică, cea mai mare este U15, însă cu siguranţă vor intra în atenţia noastră şi, în momentul în care se va considera că pot să facă faţă, vor fi integraţi în angrenajul echipei. Politica noastră este de a ne axa cât mai mult pe sportivii localnici, gorjeni. Drept dovadă, am reuşit să acaparăm la Târgu-Jiu majoritatea din ceea ce puteam aduce. Vrem să continuăm pe aceeaşi direcţie şi în sezonul viitor. Eu am avut şi o discuţie preliminară cu jucătorii, sper să continue alături de noi, în special jucătorii gorjeni. Vreau un număr mare de jucători la reunire, continuitatea este un lucru foarte important”, a declarat antrenorul CSM-ului.Reunirea echipei de baschet va avea loc în luna iulie. Turneele finale la juniori se vor desfăşura în luna august.
Cătălin Pasăre

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here