Alionescu, despre începutul de campionat: ,,Mai avem lucruri de pus la punct”

122

Directorul sportiv de la echipa de baschet CSM Târgu Jiu este satisfăcut de începutul baschetbaliștilor conduși de Giannis Damalis. Gorjenii au reușit numai victorii în primele patru runde din Liga 1, dar Claudiu Alionescu este de părere că evoluțiile pot crește. Fostul component al Energiei cere mai multă constanță de la sportivii săi, cărora le-a reamintit că meciurile importante vor urma în jumătatea a doua a sezonului.
,,Dacă este să privim din punct de vedere al rezultatelor, este clar că suntem mulțumiți. Avem patru victorii în patru meciuri consecutive, cu niște echipe care au avut în componență și jucători mai experimentați, dar, dacă ar fi să privim strict evoluția, este clar că am avut multe momente fluctuante în joc și mai avem lucruri de pus la punct. Însă toate acestea vor păli în a doua parte a campionatului, unde contează cu adevărat rezultatele pentru calificarea în Final Four, iar de acolo se vor decide echipele care vor promova în Liga Națională. În momentul de față suntem în obiectiv și, cred eu, pe drumul cel bun”, a declarat Alionescu. Oficialul echipei nu a exclus și alte veniri în iarnă, dacă situația o va impune. Alionescu a admis că este o perioadă de evaluarea pentru întreg colectivul.
,,Cu siguranță, va fi făcută o analiză în tot ceea ce înseamnă evoluția colectivă și individuală a jucătorilor, plus partea de accidentari care trebuie luată, de asemenea, în calcul. Perioada de transferuri este însă foarte scurtă, este doar o săptămână între tur și retur, între 15 și 22 decembrie. Sunt, în momentul de față, aceste lucruri puse pe masă. Vom vedea la momentul respectiv dacă vom putea aduce unul sau doi jucători, dacă va fi cazul”. Pentru CSM Târgu Jiu urmează o deplasare lungă, în județul Harghita. Acolo, echipa condusă de Giannis Damalis va întâlni formația CSS Gheorgheni. Partida se dispută în Sala ,,Lăzarea” duminică, 24 noiembrie, de la ora 13.00. Alionescu vrea un nou succes al oaspeților, în ciuda faptului că vizitatorii au unele probleme de lot, iar gazdele nu duc lipsă de jucători experimentați.
,,Este o deplasare lungă, o deplasare împotriva unei echipe care are în componență și jucători străini. Un Matevz Magusar, care a fost component al echipei din Miercurea Ciuc și are experiență la Liga Națională destul de vastă. Nu este singurul care a fost la Miercurea Ciuc, dar pe noi ne interesează doar jocul nostru. Ne va lipsi Toropu, care este la Naționala de U20, jucătorul U 23 pe care noi îl foloseam în rotația de bază. Se pare că avem și ceva probleme medicale cu Camil Berculescu, astfel că trebuie să tratăm meciul cu seriozitate și, automat, să ne întoarcem cu o victorie de acolo”, a conchis Alionescu.
Cătălin Pasăre

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.