Alimentele, la controlul inspectorilor sanitar-veterinari

196

magazin alimentarMagazinele alimentare şi unităţile de alimentaţie publică din judeţ au fost supuse pe parcursul săptămânii trecute unui amplu control demarat de reprezentanţii Direcţiei Sanitar-Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor (DSVSA) Gorj.

 

Astfel, inspectorii sanitar-veterinari gorjeni au aplicat un număr de cinci sancţiuni contravenţionale în valoare de 3.000 lei în două magazine alimentare, un fast – food, toate din municipiul Târgu-Jiu, precum şi în două restaurante din Novaci. „Colegii mei au aplicat şi două avertismente scrise, unul într-o unitate de producere şi desfacere a îngheţatei şi un altul într-o autoservire din Târgu-Jiu. Printre neregulile constatate la acestea se numără manipularea necorespunzătoare a produselor alimentare, fără protecţie adecvată prin echipament, ustensile şi mănuşi de protecţie, comercializarea directă către consumatorul final a produselor alimentare în spaţiu neaprobat sanitar veterinar şi fără respectarea condiţiilor de igienă”, a declarat Ion Iliuţă, şeful DSVSA Gorj. Totodată, la controale s-au depistat şi deficienţe legate de ambalarea şi etichetarea necorespunzătoare a produselor alimentare, precum şi de neîntreţinerea spaţiilor de valorificare şi depozitare a produselor alimentare.

De altfel, altor 50 de unităţi supuse controlului sanitar veterinar şi pentru siguranţa alimentelor din Târgu-Jiu, Tismana, Târgu-Cărbuneşti, Ţicleni, Novaci, Rovinari, Bărbăteşti, Jupâneşti, Vladimir, Bâlteni, Peşteana, Ţânţăreni, Băleşti, Bălăneşti, Ciuperceni, Bălăneşti, Dragoteşti, le-au fost călcate pragurile de către reprezentanţii DSVSA Gorj. Au fost controlate o unitate de morărit, şase unităţi de procesare pâine, specialităţi de panificaţie, patiserie şi prăjituri proaspete, una de fabricare a îngheţatei, un bar, 22 de unităţi de comercializare cu amănuntul şi ridicata, 21 unităţi de alimentaţie publică şi colectivă, o unitate de fabricare a nutreţurilor combinate, trei centre de prelucrare a laptelui.

Izabella Molnar

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here