Mai multe investiţii ce fac obiectul unor surse de finanţare europeană au trecut ieri din administrarea Consiliului Judeţean Gorj în cea a Consiliilor Locale şi primăriilor Teleşti şi Bălăneşti.
În şedinţa de Consiliu Judeţean de ieri, consilierii au aprobat transmiterea unor obiective de investiţii realizate în baza HG nr. 687/1997 din proprietatea publică a judeţului în cea a comunelor Bălăneşti şi Teleşti. Lucrările au fost realizate din fonduri nerambursabile prin intermediul Ministerului Dezvoltării Regionale şi Turismului, iar Consiliul Judeţean a fost cel care a preluat administrarea obiectivelor de investiţii pe perioada de garanţie a acestora, urmând ca după recepţia finală, ele să fie transmise în proprietatea publică a localităţilor Teleşti şi Bălăneşti. Este vorba despre „Alimentarea cu apă a localităţilor Teleşti şi Buduhala, comuna Teleşti, judeţul Gorj” şi „Alimentarea cu apă a localităţilor Voiteşti Vale, Cânepeşti, Voiteşti Deal, Bălăneşti şi Glodeni, comuna Bălăneşti, judeţul Gorj”. Ca urmare a faptului că perioada de garanţie aferentă sistemelor de alimentare cu apă realizate în cele două comune a expirat, s-a impus efectuarea recepţiilor finale în conformitate cu HG nr. 273/1994 privind aprobarea Regulamentului de recepţie a lucrărilor de construcţii şi instalaţii aferente acestora, cu modificările şi completările ulterioare şi a prevederilor cu caracter special cuprinse în Ordinul MLPAT nr. 1853/2002. După această etapă, a urmat demararea procedurilor pentru transmiterea obiectivelor de investiţii în grija autorităţilor locale din cele două comune, procedură devenită hotărâre în cursul zilei de ieri. Investiţia de la Bălăneşti a avut o valoare de 6.941.984 lei, iar cea de la Teleşti de 6.144.729,22 lei. În timpul derulării celor două obiective de investiţii, s-au efectuat lucrări la reţelele de distribuţie, montarea de staţii de pompare, de rezervoare, staţii de tratare, pompe, puţuri, conducte de aducţiune şi realizarea a zeci de fântâni stradale.
Izabella Plăstoi