Alimentarea cu apă a municipiului Târgu-Jiu, în pericol. Lucrări urgente!

1896

Râul Șușița are malurile erodate, punând în pericol conducta de alimentare cu apă a municipiului Târgu-Jiu. Prefectul județului Gorj, Corneliu Răducan Morega, a mers la fața locului, spunând că este nevoie de lucrări „în cel mai scurt timp posibil” pentru remedierea problemelor.
„M-am deplasat, marți, în comuna Stănești, acolo unde există o situație care implică efectuarea de lucrări în cel mai scurt timp posibil, pentru a evita producerea unor probleme mult mai grave. Astfel, malurile râului Șușița sunt erodate, punând în pericol conducta de alimentare cu apă a municipiului Târgu-Jiu, dar și Drumul Comunal 146”, a declarat prefectul Corneliu Răducan Morega.
Acesta a anunțat că va face demersuri pentru obținerea de fonduri pentru această investiție. „Pentru că Primăria comunei Stănești nu dispune de fondurile necesare, vom face demersuri pentru alocarea fondurilor necesare pentru situații de urgență de acest fel, în vederea realizării lucrărilor în cel mai scurt timp posibil”, a transmis prefectul.
I.I.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.