Ali Khamenei promite victimelor represiunii protestelor din Iran

446
ali-khameneiGhidul suprem iranian, Ali Khamenei, a promis, măsuri severe din partea regimului, în cazul în care au fost comise „crime” în cadrul represiunii manifestaţiilor ce au urmat realegerii contestate a lui Mahmoud Ahmadinejad la preşedinţie.

„Toţi cei care au fost răniţi în aceste incidente (post-electorale) ar trebui să ştie că sistemul nu are intenţia să se compromită”, a declarat ayatollahul Khamenei.
„Dacă un delict sau crimă a fost comis, cei care sunt în spatele acestora vor fi trataţi potrivit căilor juste şi legale, în aceeaşi manieră în care cei care s-au opus regimului au fost aduşi în faţa justiţiei”, a adăugat el.
Ghidul suprem iranian, care, potrivit postului public de televiziune, a vorbit în faţa cadrelor universitare de la Teheran, l-a sprijinit pe Mahmoud Ahmadinejad, înainte de votul de la 12 iunie. Realegerea preşedintelui ultraconservator a provocat manifestaţii de stradă fără precedent prin amploarea lor, de la crearea Republicii Islamice în 1979.
Cel puţin 4.000 de persoane au fost arestate şi 300 rămân în continuare în spatele gratiilor, potrivit surselor oficiale, ce au informat în legătură cu moartea a 30 de persoane.
Opoziţia a prezentat de asemenea o listă de 69 de persoane ucise. Mehdi Karoubi, candidat reformator la alegerile prezidenţiale, a evocat de asemenea cazuri de tortură şi violuri în închisoare. La 26 august, postul public de televiziune a prezentat un comunicat al ayatollahului Khamenei, în care acesta declara că membrii forţelor de securitate care au participat la represiunea manifestaţiilor nu erau scutiţi de trimiterea în justiţie.
„Apreciez munca poliţiei şi a Bassidj (miliţia islamică) (…) în timpul revoltelor, dar acest lucru nu înseamnă că anumite infracţiuni care au avut loc nu vor fi examinate şi ne vom ocupa de orice membru al acestor două (structuri), care a comis o greşeală”, a spus el.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here