12 etape s-au scurs din sezonul regular la Liga a 3-a, iar Gilortul Târgu Cărbunești are patru victorii, o remiză și șapte înfrângeri după rundele disputate. Cu 13 puncte în clasament, echipa lui Alex Stoica ocupă poziția a șaptea, la 6 puncte distanță de locurile care duc în play-off. Pe poziția a patra se află tot o formație din Gorj, Vulturii Fărcășești. Antrenorul Gilortului a explicat că accidentările și suspendările au avut un impact semnificativ în rezultatele obținute de echipa sa în acest sezon. ,,Am plecat bine la început de campionat, însă după aceea ne-am confruntat cu foarte multe probleme, având în vedere că am avut accidentarea lui Gîlcescu și asta ne-a făcut să suferim pentru că nu am avut un vârf clasic. Am fost nevoit să improvizez și să-l bag acolo pe Roncea, plus cartonașele roșii care au fost etapă de etapă, ba la Liga a 4-a, ba Liga a 3-a, care m-au făcut să schimb practic echipa de la meci la meci. Nu am putut avea o continuitate, însă, cu toate acestea, cred că ne-am descurcat binișor. Putem totuși să o facem mult mai bine și asta îmi dă speranță pentru viitor”, a declarat principalul echipei.
După câteva deplasări fără succes, Gilortul a învins-o în runda precedentă, pe teren propriu, pe ACS Speed Academy. Pentru gorjeni urmează acum o deplasare la Viitorul Dăești, echipă cu care este la egalitate de puncte.
,,Am venit după o perioadă mai grea în care am avut trei deplasări, nu am reușit să obținem decât un punct. Cu această victorie sper să ne redresam și cu jucătorii care încep să-și revină, și aici mă refer la Gîlcescu, atacantul nostru, și la alții care au mai avut probleme pe parcurs. Sper să facem pe final niște jocuri foarte bune și să obținem cât mai multe puncte. Viitorul Dăești este o echipă care are foarte mare nevoie de puncte, mai ales că vine după patru meciuri fără victorie. Mă aștept la un meci foarte greu, însă am încredere că echipa este pe drumul cel bun și sperăm să obținem maximum din această deplasare”, a adăugat Stoica.
Antrenorul doljean a precizat că intrarea în play-off nu este obiectivul oficial, dar, evident, își dorește ca formația pe care o pregătește să termine în primele patru formații sezonul regular. Gilortul a mai fost o singură dată în play-off-ul pentru promovare de la Liga a treia. ,,Nu am discutat acest obiectiv la începutul campionatului am zis să o luăm pas cu pas, deocamdată nu cred că sunt în măsură să mă gândesc la play-off, mai ales venind după o perioadă foarte grea, neavând posibilitatea să am toată echipa la dispoziție. Există și această situație cu jucătorii care lucrează, nu pot veni tot timpul la antrenamente. La nivelul Ligii a 3-a există și asemenea probleme. O luăm pas cu pas și, la final, când vom trage linie, sperăm să fie cât mai bine pentru noi toți”, a conchis Alex Stoica. Meciul Viitorul Dăești – Gilortul Târgu Cărbunești se joacă sâmbătă, 23 noiembrie, de la ora 14.00.
Cătălin Pasăre