Hidrologii au emis o avertizare Cod galben de inundaţii, în urma scurgerilor de pe versanţi şi a viiturilor rapide, pentru râuri din 10 județe. Avertizarea este valabilă de miercuri, ora 17.00, până joi, ora 14.00, și vizează bazinele hidrografice Someşul Mic, Crişul Repede, Crişul Negru, Crişul Alb, Mureş, Bega, Timiş, Cerna și Jiu.
Având în vedere situaţia hidrometeorologică actuală şi prognoza meteorologică pentru următoarele 24 de ore, ca urmare a precipitaţiilor prognozate, cedării apei din stratul de zăpadă din zona montană înaltă şi propagării, se pot produce scurgeri importante pe versanţi, torenţi, pâraie, viituri rapide pe râurile mici cu posibile efecte de inundaţii locale şi creşteri de debite şi niveluri cu posibile depăşiri ale cotelor de atenție pe râuri din judeţele Bihor, Cluj, Arad, Hunedoara, Alba, Sibiu, Timiş, Caraş Severin, Gorj şi Mehedinţi.
Meteorologii au emis o informare de instabilitate atmosferică în toată țara, de miercuri, ora 16.00, până vineri, ora 21.00, anunțând averse ce vor avea și caracter torențial, descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului și, izolat, grindină.