Alergiile de sezon dau bătăi de cap gorjenilor

467

Dacă aţi început să strănutaţi, să vă curgă nasul sau vă lăcrimează ochii, nu încercaţi să luaţi tratament pentru răceală. Acestea sunt simptomele alergiei de primăvară, diagnosticul fiind pus cu precizie de un alergolog. În această perioadă a anului, medicii sunt luaţi cu asalt mai ales de către copii, ei fiind principalele ţinte ale alergiilor.

Medicii în domeniu  spun că alergia nu este nimic altceva decât reacţia exagerată a organismului când vine în contact cu anumite substanţe, numite alergeni, pe care nu le tolerează.
Astfel, organismul declanşează mecanismele de apărare: secreţie nazală sau nas înfundat, strănut, dispariţia mirosului, lăcrimare, mâncărimi, congestia feţei, dureri de cap, urticarie şi altele. Alergia poate apărea la orice vârstă, dar e mai frecventă în copilărie şi în adolescenţă, confirmă medicii. „Perioada din an cu cele mai multe alergii este primăvara, când ele sunt cauzate de polen, praf, mucegai, puful plopilor, înţepături de insecte, dar şi de unele plante”, spune Elena Piţian, purtătorul de cuvânt al Direcţiei de Sănătate Publică Gorj.

Tratarea alergiilor
Apariţia simptomelor ar trebui să ne trimită direct la medicul alergolog, care recomandă administrarea unor medicamente din categoria antihistaminicelor, asociate de obicei cu antiinflamatoare şi decongestive.
De asemnea, remediile naturiste sunt şi ele benefice, având un rol important în stimularea imunităţii organismului. În acest sens, se recomandă consumul de alimente bogate în cobalt şi mangan: cereale, legume şi fructe seci, peşte, soia, ciuperci, usturoi, ceapă, ridichi. În timpul sezonului alergiilor, este de preferat să se poarte ochelari de protecţie, curbaţi. Lentilele de contact trebuie evitate atunci când nivelul de polen din aer este crescut.
De menţionat că, atunci când consideraţi că prezentanţi simptomatologia specifică alergiilor de primăvară  este recomandat să mergeţi la medic pentru a hotarî împreună care este cel mai bun tratament.
M.S.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here