Clepsidra tot mai cerne în cuvinte,
Pe cerul nopţii stelele oftează,
Aş vrea să ştiu, că Tu eşti, Doamne-sfinte
Doar adierea clipei de amiază…
Cad frunze-ngălbenite în uitare
Când amintirea toamnei vestejeşte
Şi cea mai verde iarbă din cărare
Pe care numai liniştea mai creşte!
Ating pridvorul cu privirea vie,
Din ochii mei cad străluciri de rouă,
De-atâta dor, mi-e inima pustie
Şi straja nopţii se împarte-n două!
Pe cea dintâi cărare a uitării
Aleargă în decor atâtea vise,
Cu Tine, Doamne, clipele-nserării
Adie rugăciuni în paraclise…
Alerg desculţ şi urmele m-apasă
Cu amintirea lor de altădată,
Sunt, Doamne, călătorul care lasă
O amintire, dragului meu tată!
VASILE GOGONEA
