Alegeri pentru Consiliul Judeţean al Elevilor

378

În această perioadă, la nivel naţional se desfăşoară alegeri pentru posturile vacante din cadrul Consiliilor Judeţene ale Elevilor (CJE). Cei care vor să candideze pentru ocuparea unei funcţii în această structură îşi pot depune candidaturile până pe 25 octombrie.

La funcţiile din cadrul Consiliului Judeţean al Elevilor pot candida elevii care îndeplinesc, cumulativ, următoarele condiţii: deţin funcţia de preşedinte în cadrul Consiliului Şcolar al Elevilor; dovedesc calităţi manageriale şi morale, reflectate prin acumularea unui punctaj minim în urma evaluării dosarului de candidatură; nu deţin calitatea de membru în cadrul organizaţiilor de tineret ale vreunui partid politic; nu sunt elevi în clasele terminale ale ciclului de liceu pentru funcţiile executive; în anii şcolari precedenţi nu au existat situaţii de repetenţie; nu au fost sancţionaţi disciplinar (nu au avut media la purtare mai mică de 8,50, transfer disciplinar, exmatriculare, exmatriculare temporară). Cei aleşi au rolul de a-şi reprezenta colegii în forurile decizionale ale şcolilor, de a le apăra acestora drepturile de care beneficiază în calitate de elevi şi de a se implica în problemele ce ţin de activitatea şcolară. Cei care doresc să facă parte din CJE, dar fără a deţine vreo funcţie, pot candida pentru posturile de directori de departamente. Candidaturile vor fi validate în perioada 26 – 30 octombrie, urmând ca sesiunea electorală să se desfăşoare în aceeaşi perioadă.
R.L.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here