Alegeri în siguranţă: Sute de poliţişti vor sta de veghe

138

Reprezentanţii Inspectoratului de Poliție Județean Gorj susţin că au luat toate măsurile pentru buna desfăşurare a alegerilor locale. Aproape 380 de angajaţi vor fi angrenaţi în misiuni. “Obiectivele urmărite în cadrul acestor misiuni sunt paza secţiilor de votare, menţinerea ordinii şi siguranţei publice, prevenirea unor evenimente negative, precum şi aplicarea cu fermitate, corectitudine şi echidistanţă a prevederilor legale atunci când se constată încălcări ale legii. Peste 175 de poliţişti se vor afla în stradă, pentru a asigura măsuri de ordine şi linişte publică, în vederea prevenirii oricăror fapte antisociale, în această perioadă. De asemenea, dintre cele 332 de secţii de votare constituite la nivelul județului Gorj, polițiștii vor asigura măsuri de pază şi protecţie la 195 de secţii”, anunţă Lucian Stroe, purtătorul de cuvânt al IPJ Gorj. Pentru soluţionarea solicitărilor legate de evenimentele produse în ziua alegerilor vor acţiona 81 de poliţişti. A fost stabilit şi un efectiv de rezervă format din 250 de poliţişti. Sute de pompieri şi jandarmi din Gorj vor fi cu ochii pe alegători.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here