Alegeri anticipate la Bumbești-Pițic

2163

Vor fi alegeri locale parțiale în comuna gorjeană Bumbești-Pițic. Primarul PSD, Michy Nioață, a fost încarcerat miercuri seară, după ce a fost condamnat la 2 ani și 3 luni de închisoare pentru fraudarea bugetului Uniunii Europene și fals în înscrisuri sub semnătură privată.
Viceprimarul Irina Cojocaru, din partea PNL, a preluat de joi conducerea Primăriei Bumbești-Pițic, până la organizarea de noi alegeri. „Este o situație mai delicată, nimeni nu se bucură de o asemenea situație”, a anunțat Cojocaru, care nu a dorit să comenteze prea mult despre situația primarului. Prefectul de Gorj, Corneliu Răducan Morega, urmează să semneze ordinul de încetare a mandatului lui Nioață. „Noi așteptăm comunicarea oficială din partea instanței, după care se va emite acel ordin al prefectului pentru încetarea mandatului. La momentul actual, conducerea primăriei este asigurată interimar de către viceprimar. Se va anunța Autoritatea Electorală Permanentă care va înștiința Secretariatul General al Guvernului, după care se vor organiza alegeri”, a declarat prefectul de Gorj.
Primarul Michy Nioață a fost implicat în obținerea ilegală de subvenții pentru o fermă de animale. Edilul a fost condamnat pentru complicitate la infracţiunea de folosirea sau completarea, cu rea-credinţă, de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obţinerea, pe nedrept, de fonduri din bugetul general al UE sau din bugetele administrate de aceasta ori în numele ei, în forma continuată şi infracţiunea de fals în înscrisuri sub semnătura privată, în formă continuată.
Bărbatul de 60 de ani a fost încarcerat în Penitenciarul Târgu-Jiu.
I.I.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.